Hunor despre buget: Împărţirea banilor nu este corectă

0
440

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că împărţirea banilor către autorităţile locale nu este corectă şi nici acceptabilă, consiliile judeţene pierzând între 17 şi 70 de milioane de lei. Uniunea va depune amendamente la proiectul prezentat de Ministerul Finanţelor.„Se transferă sută la sută cheltuielile pentru protecţia copilului şi persoanele cu handicap la nivelul autorităţilor locale, municipii şi judeţe. În judeţele unde noi am făcut simulări reiese că toate consiliile judeţene au pe acest proiect de buget un minus de la 17 milioane de lei la 70 de milioane de lei. Până acum, autorităţile locale plăteau 20-30-40% iar restul sumelor veneau de la Ministerul Muncii, lucru care trebuie păstrat. Doar dacă ne uităm la ceea ce se preconizează pentru autorităţile locale acest buget nu poate fi susţinut, nu poate să rămână aşa. Împărţirea banilor, viziunea, filosofia bugetului legat de autorităţile locale nu este corectă şi nu este acceptabilă. În acest moment îmi este greu să spun că vom susţine bugetul în această formă, pentru că nu poţi să pleci la drum în februarie ştiind că ai un deficit de câteva zeci şi sute de milioane de lei la nivelul consiliilor judeţene”, a spus Kelemen.