PIB estimat 1.022 miliarde lei, creştere economică de 5,5%

0
445

PIB estimat este de 1.022 miliarde lei, o inflaţie medie anuală de 2,8% şi o creştere economică de 5,5%. Veniturile bugetului general consolidat sunt de 341,5 miliarde lei (33,4% din PIB) iar cheltuielile de 367,6 miliarde lei (35,95% din PIB), cu un deficit de 26,1 miliarde lei (2,55% din PIB). Ţinta de deficit bugetar cash pe anul 2019 este estimată la 2,55% din PIB, iar deficitul ESA la 2,57% din PIB, anul 2019 fiind primul an în care începe ajustarea deficitului bugetar, respectiv o ajustare de 0,39 puncte procentuale în termeni ESA faţa de anul 2018 , care va continua pe orizontul 2020-2022, urmând ca acesta să ajungă în anul 2022 la 1,8 % din PIB, respectiv o ajustare de 0,77 puncte procentuale faţă de anul 2019. Nivelul estimat al datoriei guvernamentale brute pe orizontul de referinţă se va situa sub 40,0% din PIB, România înregistrând în anul 2017 un procent al datoriei publice de 35,2%, în scădere faţă de anul 2016 cu 2,1 puncte procentuale. În anul 2019 cheltuielile destinate investiţiilor însumează 47,2 miliarde lei, reprezentând aproximativ 4,62% în PIB. Cheltuielile cu dobânzile aferente datoriei publice sunt estimate la 13,5 miliarde lei şi au o pondere în PIB de 1,3%.