Fulham a pierdut partida cu Tottenham, un fel de derby londonez, în ultima secundă a jocului (min. 90+3) când H. Winks a reluat cu capul o centrare a lui Georges Kevin Nikoudou (înlocuitorul lui Dele Ali în min. 86). Gazdele deschiseseră scorul prin autogolul lui Lorentte (min. 17), şi se văzuseră egalate prin Dele Ali (min. 51). Tottenham, cu multe probleme de efectiv (Harry Kane accidentat, Son Heung Min convocat la reprezentativa Coreei de Sud pentru Cupa Asiei, Lucas accidentat) a reuşit in extremis o victorie nesperată. Claudio Ranieri, antrenorul lui Fulham, momentan pe locul 19, nu pierduse niciodată, în faţa lui Tottenham în 11 partide (7 victorii şi 4 remize, cu Chelsea şi Leicester). Şi-a pus mâinile în cap în momentul în care Tottenham a marcat golul victoriei, cu care cochetase şi echipa sa.