Bătut cu bâtele, în plină stradă

0
7328

Ieri dimineață, în jurul orei 09:00, în cartierul Rovine, din Craiova, a avut loc o altercație, în timpul căreia un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din localitate, a fost atacat cu bâtele de indivizi mascați, care, ulterior, s-au făcut nevăzuţi. Victima se afla la volanul unui autoturism „Mercedes”, când a fost blocat, în trafic, de o maşină „Audi”, din care au coborât doi bărbaţi, purtând cagule pe faţă, care l-au bătut cu bâtele şi apoi au plecat. Cineva din blocurile aflate în apropiere au sunat la 112, iar, în foarte scurt timp, la faţa locului au ajuns echipaje de poliţie care au început cercetările. „Poliţiştii s-au deplasat cu operativitate la faţa locului şi, din primele verificări efectuate, a rezultat faptul că patru bărbaţi au agresat un tânăr de 28 de ani, lovind şi autoturismul în care acesta se afla. Poliţiştii deţin, în acest moment (ieri după – amiază – n.r.), date şi informaţii despre persoanele implicate în eveniment, în cauză efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi de tulburare a liniştii şi ordinii publice”, a precizat agent pincipal  Mihaela Gîrd, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj. Reamintim că, pe 24 decembrie 2018, în acelaşi cartier, au fost trase focuri de armă, de către o persoană mascată, rămasă, deocamdată neidentificată, un bărbat fiind împuşcat în braţ, dar a refuzat internarea în spital.