Apple îşi deschide propria firmă în România

0
415

Gigantul american de tehnologie Apple, care, la începul lunii august, a devenit prima companie americană a cărei capitalizare a depăşit valoarea de un trilion de dolari, a înfiinţat în august firma Apple Sales România SRL, scrie Ziarul Financiar.

Compania recent înfiinţată este controlată direct prin intermediul subsidiarei din Irlanda, centrul afacerilor europene pentru Apple. Astfel, gigantul american se va implica direct în războiul de pe piaţa locală cu rivali precum Samsung, Huawei, Lenovo şi HP.

Apple obţine 25% din cât cheltuie românii într-un an pe telefoane şi 6% din cât alocă achiziţiei de computere, vânzările fiind făcute prin intermediul distribuitorilor autorizaţi. Mai exact, americanii vând într-un an în România peste 300.000 de iPhone-uri.