La Craiova se desfășoară, zilele acestea, cea de-a VI-a ediție a Festivalului Mondial de Poezie „Mihai Eminescu”, ai cărui promotori sunt Primăria Municipiului Craiova, Consiliul Județean Dolj, Casa de Cultură „Traian Demetrescu”, Academia Internațională „Mihai Eminescu” şi Fundația Europeană „Mihai Eminescu”. Deschiderea festivă a avut loc, ieri, la Muzeul de Artă – Palatul „Jean Mihail”, în prezența participanților veniți din peste 30 de țări, între care Franța, Spania, Lituania, Ungaria, Serbia, Mexic, Argentina, India, Columbia, Chile ș.a. În acest cadru au fost acordate premiile anuale ale Academiei Internaționale „Mihai Eminescu”, care au răsplătit activitatea profesională a 10 reprezentanți din diferite domenii de activitate. Laureații, ca și toți ceilalți invitați, au primit un salut de bun venit și felicitări și din partea autorităților locale și județene.
Festivalul Mondial de Poezie „Mihai Eminescu” are loc în perioada 16-21 septembrie 2018, această a VI-a ediție fiind dedicată Centenarului Marii Uniri de la 1918. «Ne bucurăm să vă avem alături într-un context cu totul special, pentru că această a VI-a ediție a festivalului ce îl omagiază pe poetul nepereche, cel care scria „Unirea Românimei e visul meu de fier”, este așezată tocmai sub egida Centenarului Marii Uniri din 1918, cea mai mare împlinire istorică a națiunii noastre. Este momentul, mai mult decât oricând, să privim mai profund către ceea ce ne apropie și ne unește, către valori precum solidaritatea și empatia, iar miracolul poeziei, pe care ni-l aduceți, exact acest lucru îl face: ne ajută să ne redescoperim și creează între noi punți de legătură, indiferent de obstacole, diferențe sau frontiere», le-a spus oaspeților, ieri, la festivitatea de deschidere, Ion Prioteasa, președintele Consiliului Județean Dolj.
Un cuvânt de salut din partea administrației locale a adresat invitaților Stelian Bărăgan, viceprimar al municipiului Craiova: «Este o sărbătoare de suflet pe care noi, craiovenii, suntem mândri că o găzduim, aici, într-un veritabil centru al marilor valori culturale și științifice. Oraș al unor mari personalități precum Constantin Brâncuși, Theodor Aman, Nicolae Titulescu sau Marin Sorescu, Craiova a renăscut în ultimii ani și datorită unor evenimente reper precum acesta – Festivalul Mondial de Poezie „Mihai Eminescu”».
Pe parcursul acestor zile, oaspeții din peste 30 de țări susțin recitaluri poetice, participă la lansări de cărți și concerte, la discuţii cu elevii despre rolul culturii în epoca tehnologiilor de azi şi de mâine, precum și la alte evenimente. Așa sunt lansările unor volume de Lulzim Tafa – „Teuta”, Maria Miragli – „Polvere di stele”, Dmytro Tchystiak – „Teme-te de memorie”, Jeton Kelmendi – „Rănile Cuvântului”, Slavco Almăjan – „Un pește a sărit din acvariu” (astăzi, ora 10.00, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”), un recital poetic urmat de un concert de muzică populară susținut de Ansamblul Folcloric „Maria Tănase” (astăzi, ora 18.00, Teatrul de Vară din Parcul „Nicolae Romanescu”) și alte două recitaluri poetice, mâine, 19 septembrie, la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Dolj (ora 10.00) și Colegiul Naţional „Elena Cuza” (ora 18.00).
Joi, 20 septembrie, programul evenimentelor se va muta la Calafat. La ora 12.00, la Muzeul de Artă, va avea loc un intermezzo muzical al Grupului vocal „Amadeus”, condus de prof. Dan Vană, iar la ora 14.00, ceremonia de dezvelire a bustului lui Mihai Eminescu, realizat de sculptorul Rodion Gheorghiţă, în parcul care îi va purta numele. Tot aici se va desfășura festivitatea de acordare a Marelui Premiu și Premiului Special ale Festivalului Mondial de Poezie „Mihai Eminescu”.
«Este o mare bucurie că poeți din atâtea țări vin la Craiova, marea majoritate pentru prima oară, câțiva pentru a doua oară. Sunt oameni care își cheltuiesc o grămadă de bani și de energie pentru a ajunge aici. S-a dus vestea că la Craiova oamenii sunt foarte calzi, că sunt bine primiți, că poezia lor este apreciată. Dar, mai mult decât atât, aici se fac proiecte. Festivalul nu înseamnă câteva recitaluri și atât, ci se publică lucrări, traduceri, sunt reciprocități editoriale. Spre exemplu, a apărut „Craiova, mon amour”, o antologie de poezii dedicate Craiovei, anul acesta am tipărit și un volum cu impresii din presa locală, națională și internațională despre festival, adică articole din China, Noua Zeelandă, Brazilia etc. Ceea ce demonstrează că acest eveniment se bucură de reputație, de interes», a declarat prof. Ion Deaconescu, președintele Academiei Internaționale „Mihai Eminescu”.
Premiile Academiei Internaționale „Mihai Eminescu” 2018:
Premiul pentru Medicină: Dan Anușca (Craiova)
Premiul pentru Excelență în Management Performant: Ian Pearson (Marea Britanie)
Premiul pentru Cultivarea Culturii Creștine: ÎPS acad. dr. Irineu, Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolit al Olteniei (Craiova)
Premiul pentru Științe Istorice: Anatol Petrencu (Republica Moldova)
Premiul pentru Performanțe Mondiale în Neurochirurgie: Gabriel C. Tender (Craiova)
Premiul pentru Poezie: Radomir Andric (Serbia)
Premiul pentru Management Cultural și Creativitate Artistică: Antoniu Zamfir (Opera Română Craiova)
Premiul pentru Traducere: Adam Puslojic (Serbia)
Premiul pentru Promovarea Internațională a Drepturilor Femeii: Aurora Martin (București)
Premiul pentru Strategii de Dezvoltare Economică: Mihai Savin (București)