Împrumutul de 15 milioane euro a primit verde de la Ministerul Finanţelor

0
547

Ministerul Finanţelor Publice a aprobat împrumutul de 15 milioane de euro pe care Primăria Craiova şi-a propus să-l contracteze de la Banca Europeană pentru Reconstucţie şi Dezvoltare (BERD). Municipalitatea craioveană urmează să semneze contractul după ce vor fi definitivate şi ultimele aspecte care sunt legate de dobândă şi de comisionul de rambursare anticipată.

Anunţul a fost făcut public, săptămâna trecută, de primarul Craiovei. Mihail Genoiu a declarat, într-o conferinţă de presă, că Ministerul Finanţelor a aprobat creditul de 15 milioane de euro de la BERD, iar reprezentanţii Primăriei Craiova s-au întâlnit deja cu consultanţii Băncii cu care au purtat şi primele discuţii legate de investiţiile care se vor face cu aceşti bani. “E vorba de achiziţia celor 35 de autobuze Euro 6, de reabilitarea celor două sedii ale primăriei, care sunt monumente istorice, şi de reabilitarea termică a şase şcoli gimnaziale”, a enumerat primarul achiziţiile care se vor face cu aceşti bani.

Negocieri pe marginea dobânzii

Consiliul Local (CL) Craiova a votat, în şedinţa ordinară din data de 31 mai, contractarea unei finanţări rambursabile externe în valoare de 15 milioane de euro de la BERD, pe o perioadă de 15 ani, pentru investiţii publice de interes local. În acest moment, potrivit primarului, contractul nu s-a semnat efectiv, purtându-se încă discuţii pentru unele condiţii. “S-a ajuns, la negocieri, la o dobândă de 2,5% plus EURIBOR, care este negativ la ora aceasta. Deci, dobânda ar fi sub 2,5%, dar încercăm să o scoatem şi mai jos, şi mai încercăm să nu avem comision de rambursare anticipată, în cazul în care am avea banii mai devreme“, a mai adăugat Mihail Genoiu.

Sediile Primăriei vor fi reabilitate

Banii contractaţi de la BERD sunt destinaţi de municipalitate pentru o serie de investiţii publice. Pe lângă cele 35 de autobuze – care vor costa în jur de 7 milioane de euro – Primăria Craiova şi-a programat să amenajeze şi cele două clădirii în care administraţia locală îşi desfăşoară activitatea: sediul Palace – 6.237.850 de euro şi sediul central al primăriei de pe strada A. I. Cuza – 7.608.545 de euro. Autorităţile locale şi-au propus, de asemenea, să reabiliteze termic şi clădirile aparţinând unor şase unităţi de învăţământ – 1.663.334 de euro. În total, ar fi vorba de 22.509.729 de euro, primăria urmând să acopere din bugetul local diferenţa de 7.509.729 de euro.

72 de autobuze şi tramvaie noi, în trafic

Potrivit lui Genoiu, cel mai important lucru la acest împrumut este, totuşi, faptul că se reîntregeşte flota de mijloace de transport în comun, care are vârsta de utilizare depăşită demult. Astfel, cele 35 de autobuze Euro 6 care se vor achiziţiona cu o parte din banii din împrumut se adaugă la cele 30 de autobuze hibrid şi 17 tramvaie cu care SC RAT Craiova se va dota prin intermediul unui proiect cu fonduri europene, şi acest proiect fiind deja depus atât de Primăria Craiova – cel privind autobuzele, cât şi de Ministerul Dezvoltării – cel privind tramvaiele. “Cele 35 de autobuze Euro 6 cred că vor veni înaintea celor 30 de autobuze hibrid, pentru că procedurile sunt mult simplificate“, a mai spus Genoiu.

Preţul tramvaielor a fost corectat

Cele 17 tramvaie vor fi achiziţionate, cum spuneam, de Ministerul Dezvoltării Regionale, cu care Primăria Craiova s-a asociat în luna iulie. Ministerul urma, să se ocupe de procedura prin care să se achiziţioneze tramvaiele noi, cu o lungime de aproximativ 25 de metri, însă demersul a pornit cu stângul după ce preţul unui tramvai a fost estimat greşit, la o valoare de cinci ori mai mică. Eroarea a fost corectată în luna august, într-o şedinţă extraordinară a CL Craiova. Preţul corect al unui tramvai este de 10 milioane de lei, fără TVA, iar valoarea eligibilă aferentă celor tuturor celor 17 tramvaie fiind de 202.349.385 de lei, inclusiv TVA. Contribuţia Craiovei la acest proiect este de 2%, care corespunde sumei de 4.046.987,70 de lei.