Mircea Sandu şi Mitică Dragomir pot sfârşi asfixiaţi de tentaculele propriei caracatiţe. Dacă vor cădea, toboganul va fi tocmai sistemul pe care l-au construit de-a lungul anilor. Unul care promovează compromisul, şpaga, cămătăria, pilele. Patronii scăpătaţi, dornici de glorie artificială s-au pliat ideal pe piramida murdară în care puteai parveni doar dacă aduceai birul corespunzător. Uneori erai şi prejudiciat, însă tăceai şi înghiţeai, fiindcă aşa funcţiona sistemul. Aşa cum suna una dintre sintagmele încetăţenite în subteranele fotbalului românesc, „nu putea fi întotdeauna rândul tău”. Nici la arbitri, nici la comisii, nici la promovare sau cupele europene. Rebelii sau inadaptabilii nu erau acceptaţi sau erau eliminaţi treptat. Mititelu nu este un răzvrătit, un haiduc al fotbalului românesc, el doar nu a mai rezistat la masă cu şleahta care îl promovase cât timp a fost ascultător. El este unul dintre ienicerii adoptaţi care a crezut la un moment dat că reprezintă mai mult decât era. Mititelu nu a putut fi dat la o parte tacit, fiindcă el s-a îndrăgostit de reflectoare, de microfoane, iar moneda sa de şantaj a reprezentat-o, din păcate pentru suporterii ei, tocmai Universitatea Craiova. Genul acesta de patroni au fost preferat şi promovat, nimeni nu a anticipat că ieşirea lor din scenă va fi zgomotoasă. La un moment dat, aceştia au devenit incontrolabili, din cauza mirajului pe care îl reprezintă televiziunea. Aceeaşi televiziune care curăţit cât de cât fotbalul prin demontarea celebrei „Cooperative”, a născut monştrii ecranului. Blaturile s-au rărit, fiindcă nu se puteau plăti la nesfârşit milioane de euro pentru simlulări de meciuri şi reciprocităţi meschine, vizibile de la distanţă şi predictibile de la stabilirea ţintarului. Au apărut însă starurile din loje, care au distribuit câteva firimituri de pâine, fiindcă aveau nevoie de circ. Cei mai periculoşi au devenit cei care au încălecat nişte branduri. Teoretic, aceştia aveau în spate hoardele de suporteri, plătitori de bilete şi asiguratori de ratinguri, care aduceau astfel patronilor un bonus de protecţie şi de interes. Când mulţimea s-a revoltat, dezgustată de diversiunile şi finanţatorilor de vinilin, a dispărut şi plasa de siguranţă. Atunci, capii fotbalului românesc au simţit gust de sânge şi i-au trecut pe „lista neagră”. Cazul cel mai concret a fost Mititelu. Fără bani, înglodat în datorii, retrogradat pe teren şi în afara lui, fără sprijin din partea fanilor, Mititelu putea fi sacrificat. „Naşu’” şi „Corleone” nu au găsit însă modalitatea prin care Ştiinţa să supravieţuiască neutralizării patronului său. Sau mai bine zis oraşul Craiova nu a profitat de moment pentru a se descotorosi de cel care nu se mai satură să-i exploateze imaginea echipei-simbol. Universitatea Craiova a intrat în categoria „victime colaterale” în disputa dintre capii sistemului şi unul dintre pionii acestuia. Lovitura a fost resimţită şi de mass media, aaş că Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir nu pot ieşi din fotbal mai silenţios decât a făcut-o Universitatea Craiova. Patronii şi presa, unelte esenţiale în cadrul acestui sistem infect, vor avea o contribuţie în eliminarea celor doi direct proporţională cu importanţa care le-a fost acordată în toţi aceşti ani. Din păcate, pentru Craiova va conta prea puţin cum se va sfârşi acest „calciopoli”. Am ezitat prea mult ne facem ordine în propria ogradă şi acum sperăm în van ca un cutremur în fotbalul românesc să ne readucă echipa înapoi.
