Gigacaloria s-ar putea scumpi cu 43 de lei

0
364

Factura la căldură pentru luna noiembrie ar putea să fie mai mare cu 43 de lei pentru fiecare gigacalorie consumată. Reprezentanţii Regiei de Termoficare susţin că acest lucru se va întâmpla dacă Primăria Craiova nu va lua pe umeri şi plata subvenţiei care, până anul trecut, venea de la bugetul de stat. Specialiştii dau ca şi majorat acest tarif, dat fiind faptul că municipalitatea şi-a mai asumat şi plata unor ajutoare pentru încălzirea a 15.000 de craioveni cu venituri modeste.

În timp ce meteorologii încearcă să ne consoleze cu vestea că, orice s-ar întâmpla pe plan legislativ, iarna nu va fi, totuşi, aşa de grea, se pare că lucrurile se complică pe măsură ce avansăm în sezonul rece. După valul de debranşări pentru neplata datoriilor, reprezentanţii Regiei de Termoficare Craiova au avertizat, ieri, asupra unui alt pericol care îi paşte pe locatari. “Sunt discuţii pentru mărirea preţului la gigacalorie pentru următoarele luni de iarnă. Nu pot să spun cu exactitate cât va fi această majorare, dar e foarte posibil să se ajungă până acolo şi asta cât mai repede”, a declarat, ieri, directorul economic al Regiei, Sorin Iordache, adăugând că măsura îi afectează pe toţi craiovenii.

Autoritatea locală ar trebui să mai acopere încă o subvenţie

Potrivit acestuia, cei care vor decide acest lucru sunt consilierii municipali, care trebuie să aprobe noul preţ al gigacaloriei, în şedinţa de săptămâna viitoare. Directorul Sorin Iordache susţine că tariful are şanse mari să fie modificat, faţă de cel din luna octombrie, iar principala cauză este că a fost retrasă subvenţia de la bugetul de stat. “Nu am cum să ştiu cum va fi votul în Consiliu, dar sunt convins că preţul gigacaloriei va fi mai mare în această iarnă, ca urmare a faptului că autoritatea de stat şi-a retras partea ei de susţinere la plata gigacaloriei. Dacă Primăria nu va prelua şi această cheltuială, ea trebuie să fie facturată obligatoriu cetăţenilor”, a mai spus Iordache.

Sorin Iordache

Ar putea fi şi mai rău

În acest caz, fiecare familie care locuieşte la bloc ar trebui să se aştepte ca, pe factură, să aibă încă 43 de lei pentru fiecare gigacalorie pe care o consumă. “Ar fi o variantă bună a lucrurile şi această majorare. Dar e posibil, de asemenea, ca municipalitatea să spună că nu are bani nici pentru partea sa de subvenţie şi atunci e şi mai grav pentru craioveni fiindcă tot ei trebuie să acopere şi această cheltuială”, a mai spus Iordache. Dacă municipalitatea îşi va retrage şi ea partea de subvenţie, majorarea tarifului ar fi de 86 de lei, bani pe care Termoficarea îi va pune integral în contul craiovenilor, indiferent dacă se încălzesc da la puncte sau centrale termice.

Primăria Craiova duce greul

Reprezentanţii Termoficării insistă să arate că Regia nu aplică nici o majorare şi că numai Primăria Craiova poate să influenţeze tariful. “Gigacaloria pleacă de la noi la acelaşi preţ, să se înţeleagă foarte bine. De câţiva ani noi nu am mai adăugat nici un leu la cheltuielile de producţie, am încercat să menţinem acelaşi preţ tocmai pentru a nu le complica oamenilor şi mai mult soarta. Acum, datele problemei sunt altele, iar mingea se află numai şi numai la Primăria Craiova care trebuie să decidă cu cât poate să contribuie”, a mai spus Iordache. Potrivit acestuia, gigacaloria se produce la un preţ de 280 de lei şi ajunge la locatar la preţul de 194 de lei, diferenţa fiind acoperită până acum de la bugetul de stat şi de la bugetul local.