O poveste neconvingătoare: cazul Mircea Geoană

5
380

Oricât de mult au dorit Victor Ponta, liderul social-democraţilor, şi mai noii săi sfetnici de taină, senatorul Dan Şova şi secretarul general al partidului, Liviu Dragnea, să ambaleze, cum le convine, „cazul Mircea Geoană”, mare lucru n-au reuşit. Argumentele lor fragile rămân asfixiate de o logică peltică, îndoielnică, încât, mai de grabă, ar putea conta eventuale dezagreabile demascări punctuale care nu s-au făcut, din anumite raţiuni, decât cele care s-au spus. Se respiră într-o atmosferă de suspiciune difuză. Practic, senatorul de Dolj Mircea Geoană, încă preşedintele Senatului, se află în buza excluderii din partid, dacă, săptămâna viitoare, Comitetul Executiv va decide această aberantă sancţiune maximă. Şi atunci, în baza regulamentului de organizare şi funcţionare a Senatului, rămas fără sprijin politic, funcţia de preşedinte al Senatului va fi vacantată. Luni, pe unul din posturile de televiziune (B1Tv), fiindcă s-a plimbat pe la toate, preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, cu emfază, că opoziţia ar fi dat „şah” puterii prin acţiunea împotriva lui Geoană. Mai degrabă şi-a dat „şah” sieşi, dar asta este o altă discuţie. Sigur că şi Mircea Geoană a săvârşit, de-a lungul timpului, erori strategice nu puţine, fiind catastrofal consiliat. Dar, în funcţia de preşedinte al Senatului, era realmente inofensiv pentru actuala conducere a USL, care s-a legat la cap fără s-o doară, cu o problemă nu uşor de gestionat şi deloc lipsită de consecinţe, momentan greu comensurabile. Mircea Geoană este fostul lider al social-democraţilor, fostul şef al diplomaţiei româneşti şi fostul ambasador al României la Washington, unde a fost gratulat cu titlul oficial de cel mai bun ambasador european în SUA. Absolvent al L’Ecole Nationale d’Administration, diplomat de carieră, cu evidente reflexe de stânga şi multe cunoştinţe în peisajul politic european, Mircea Geoană este privit dintr-o dată ca un paria. Consternarea e totală, chiar dacă facem recurs la memorie. Şi, automat, într-o situaţie delicată este pusă toată conducerea social-democrată de la Dolj, care trebuie să răspundă la o întrebare infantilă: pe cine „iubeşte” mai mult? O desolidarizare de Mircea Geoană în aceste momente, adică o cauţionare a unei manevre politice, nu o poziţionează necesarmente în spaţiul virtuţii, în timp ce o solidarizare până la capăt cu comilitonul lor, fără a şti cu exactitate ce vrea să facă, ascunde nebănuite riscuri în evaluarea greşită a câmpului de luptă. Facem aici o paranteză. În urmă cu 24 de ani, imediat după evenimentele de la Braşov, din 15 noiembrie 1987, la o vânătoare organizată în pădurea Perişor (Dolj), şi-a pierdut viaţa unul dintre liderii comunişti locali. De pe urma căruia a rămas „cantonamentul” de la Lunca Jiului. Iritat la maximum de semnalul dat în exterior de evenimentele de la Braşov, „centrul” a demis întreaga conducere de partid a judeţului Dolj, interzicând expres „activului” să participe la funeraliile, din judeţul Mehedinţi, de unde era originar Marius Cojocaru. Sfidând interdicţia, „masa de mormăitori în batistă”, care erau, de acum, comuniştii doljeni, s-a deplasat ostentativ în judeţul limitrof, pentru a participa la înmormântarea fostului lor camarad. Punându-şi în cap clasa muncitoare de la Braşov, prin represaliile care au urmat, Nicolae Ceauşescu reuşea, prin inabilitate politică, să facă acelaşi lucru cu activul de partid de la Dolj. Ceea ce nu mai trebuie demonstrat este faptul că Partidul Comunist nu era un partid democratic. Dar PSD are alte pretenţii. Şi degeaba îl consideră Cristian Tudor Popescu „partid comunistoid”, când se referă la regulile de luptă pentru putere, practic nu se respectă nici o regulă. Şi am văzut, la mulţi foşti apropiaţi ai lui Mircea Geoană, „cum din stimă şi onoare s-au lipit de cel mai tare”. Fermitatea şi intransigenţa lui Victor Ponta sunt dezamăgitoare. Fiindcă nu putem să-i facem vânt lui Mircea Geoană din partid şi să-l punem „în ramă” pe Ilie Sârbu, socrul lui Victor Ponta, liderul grupului parlamentar de la Senat. Dezamăgiţi de ei înşişi ar trebui să fie toţi parlamentarii social-democraţi din Dolj, prin atitudinea flască faţă de cel pe care îl plasaseră în admiraţia doljenilor. A vorbi necuviincios acum de Mircea Geoană e expresia lipsei desăvârşite de orice caracter, chiar dacă politica e ceea ce ştie toată lumea. Deunăzi, socialiştii spanioli, aflaţi în mare dificultate înaintea alegerilor anticipate din 20 noiembrie, l-au rechemat pe fostul lor lider, Felipe Gonzales, acum în vârstă de 70 de ani, şeful guvernului spaniol între 1982-1996, pentru a fi unul din motoarele electorale. Şi la Sevilla, oraşul natal, a adunat 25.000 de militanţi. Nu mai continuăm. O singură nedumerire nu ne dă pace: în urmă cu câteva luni, mai exact la 4 iulie, ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, spunea despre Mircea Geoană că este cel mai bun prieten al său în România. Presupunem că spunea adevărul şi îl cunoştea, de acum, fiind şi „ajutat” în acest sens. Şi mai presupunem că trebuia ţinut seama de acest lucru.

 

5 COMENTARII

  1. Din surse ffffff sigure, in Craiova la viitoarele alegeri va fi o mare surpriza. Salariatii din institutiilor statului pe plan local, intreprizatori, revolutionari si cetateni ai Craiovei il vor sustine (se zice) pentru functia de primar pe fostul Presedinte de la REPUBLICANII Doljeni. ION CHIRITA. Asa se zvoneste pe la toate colturile Craiovei. O fi sau nu o fi …ESTE DOAR UN ZVON ce pare a fi realitate

  2. Intrebare,pentru “fostul” comunistCantar si actualul purtator de cuvant al PSD: cum poti scrie ca PSD nu este un partid comunistoid ? Pai Voiculescu,Raducanoiu,Boboc,Diaconescu,Lupulescu,Prioteasa,Calin si FOARTE MULTI ALTII,ce au fost? Probabil ,liberali,taranisti sau fara partid? Au fost ACTIVISTI PCR,sa ia la cunostinta si tinerii de Craiova,sa stie pe cine VOTEAZA.Asa ca ,tov.Canta ,”las-o jos ca macane”

  3. Ai dreptate Vasi. Ponta este un frustrat si asa va ramane. Niciodata nu o sa aiba calitatile lui Geoana si in nici un caz diplomatia. De studii si experienta nici nu se mai pune problema. Sa vedem ce va face cand o ramane fara Geoana.

  4. Asa este.Spre deosebire de Mircea Geoana, acest Ponta isi doreste putere si bani fara a depune nici un fel de efort, caci de respect nu mai poate fi vorba.M-au dezamagit in frunte cu domnul Sova,de la care speram un echilibru.

Comments are closed.