Croaţia se califică la penalty-uri

0
500

Dacă prima zi a optimilor Mondialului a fost una a golurilor, 10 în cele două meciuri, a doua zi a fost una a jocurilor decise la lovituri de departajare. După cum a început, cu două goluri în 4 minute, partida Croaţia – Danemarca se anunţa una spectaculoasă, dar a continuat mai precaut decât era cazul şi ocaziile au lipsit până în minutul 115, când Modric putea încheia jocul, dar a ratat penalty-ul obţinut de Kramaric, scăpat singur, după un serviciu al aceluiaşi Modric. La penalty-uri, cei doi portari au fost în prim-plan. Sub privirile tatălui său, legendarul Peter Schmeichel, Kasper Schmeichel a apărat un penalty în prelungiri şi alte două la departajarea de la punctul cu var, dar omologul său, Subasic, a fost pe 3 mingi şi a dus Croaţia în finală.

Pentru danezi au transformat penalty-uri Kjaer, Krohn Daehli şi au ratat Eriksen, Schone şi Jorgensen, iar pentru croaţi au punctat Kramaric, Modric şi Rakitic şi au ratat Pivaric şi Badelj.

Astfel, primele două sferturi de finală ale Mondialului sunt: Uruguay – Franţa şi Rusia – Croaţia.

Croaţia – Danemarca 1-1, 4-3 după lovituri de departajare (Mandzukic 4 / M. Jorgensen 1)

  • Croaţia: Subasic – Vrsaljko, Lovren, Vida, Strinic (Pivaric 81) – Rakitic, Brozovic (Kovacic 71) – Rebic, Modric, Perisic (Kramaric 97) – Mandzukic (Badelj 108). Antrenor: Zlatko Dalic.
  • Danemarca: Schmeichel – Knudsen, Kjaer, Jorgenssen, Dalsgaard – Christensen (Schone 46), Delaney (Krohn-Dehli 98), Eriksen – Poulsen, Cornelius (N. Jorgensen 66), Braithwhaite (Sisto 106). Antrenor: Aage Hareide.