Comisia pentru Petiţii a Parlamentului European, în vizită oficială, în România

0
978

În perioada 23-26 noiembrie, Comisia pentru Petiţii a Parlamentului European se va afla într-o vizită oficială de documentare în România, la iniţiativa eurodeputatului PSD, Victor Boştinaru. Eurodeputaţii se vor întâlni cu principalii petiţionari români pentru a se informa despre proiectul minier de la Roşia Montană, încălcarea legislaţiei europene privind mediul în regiunea Dobrogea, impactul potenţial al parcurilor eoliene asupra siturilor Natura 2000 şi situaţia cailor sălbatici din pădurea Letea.

Vizita de documentare a Comisiei pentru Petiţii a Parlamentului European (PETI) va fi condusă de către eurodeputata Erminia Mazzoni (PPE, Italia) şi îi va avea ca membrii pe eurodeputaţii: Inés Ayala Sender (S&D, Spania), Roger Helmer (CRE, Marea Britanie), Gerald Häfner (Verzi, Germania), Nikolaos Salavrakos (EFD, Grecia), Csaba Sándor Tabajdi (S&D, Ungaria) şi Zoltán Bagó (PPE, Ungaria). România va fi reprezentată de către eurodeputatul PSD, Victor Boştinaru, coordonatorul Grupului S&D în Comisia PETI şi Adina-Ioana Vălean, coordonatorul Grupului ALDE în aceeaşi comisie.

Pe agenda preliminară a vizitei figurează, pe lângă tematicile amintite şi discuţii cu reprezentanţii Oficiului Român pentru Adopţii cu privire la respectarea de către România a prevederilor din convenţiile internaţionale ale drepturilor copilului. Un alt subiect aflat în atenţia eurodeputaţilor va fi şi proiectul „Cathedral Plaza”, ca urmare a unei petiţii cu 8.656 de semnatari care reclama încă din anul 2007, impactul nefast al construcţiei de 20 de etaje asupra Catedralei „Sfântul Iosif” din Bucureşti. De asemenea, eurodeputaţii vor avea un schimb de opinii cu reprezentanţii Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii din Camera Deputaţilor şi Senatul României, cu reprezentanţii autorităţilor locale din judeţul Tulcea şi judeţul Constanţa dar şi cu alţi petiţionari.

Cea mai recentă vizită a Comisiei PETI în România a avut loc în 2008

Conform raportului privind activităţile Comisiei PETI din anul 2010, redactat de către eurodeputatul Willy Meyer, petiţiile primite în anul 2010 s-au concentrat asupra mediului, drepturilor fundamentale, asupra pieţei interne şi asupra justiţiei. De asemenea, se mai arată în acelaşi raport că, din punct de vedere geografic, cele mai multe dintre petiţii s-au referit la un anumit stat membru: Spania (16%) – sau la Uniune în ansamblul său (16%), urmate de Germania (15%), Italia (10%), România (5.6%) şi Grecia (3.9%). Astfel, din totalul de 1.830 de petiţii primite în anul 2010, 102 au vizat România, fapt care plasează ţara noastră pe locul 5 din cele 27 state ale Uniunii Europene. România ocupa acelaşi loc şi în anul 2009, când 143 de petiţii (6.6% din totalul de 2163 de petiţii transmise Comisiei PETI în acel an) vizau ţara noastră.

Ultima vizită oficială a Comisiei de Petiţii a Parlamentului European în România a avut loc pe 25 iunie 2008, tot ca urmare a demersurilor eurodeputatului Victor Boştinaru. La acea dată, prezenţa oficialilor europeni la Bucureşti a avut ca element central petiţia cetăţenilor români împotriva taxei auto. La acel moment petiţia a fost semnată de aproape 123.000 de oameni, care şi-au exprimat astfel nemulţumirea legată de o taxă considerată discriminatorie.