Preşedintele american Donald Trump a confirmat, vineri, în faţa presei, după întâlnirea sa de la Casa Albă cu Kim Yong-chol, un apropiat al liderului nord-coreean Kim Jong-un, că summitul istoric de la 12 iunie a.c., în Singapore, va avea loc. Preşedintele american s-a arătat convins că Phenianul doreşte denuclearizarea Peninsulei, şi întâlnirea sa, pentru un dialog cu Kim Jong-un, va constitui „un proces încununat de succes”. Donald Trump a primit, prin generalul Kim Yong-chol, o scrisoare din partea liderului nord-coreean, foarte „interesantă” şi „plină de surprize”, potrivit cotidianului japonez „Asahi Shimbun” şi a promis că SUA nu vor impune noi sancţiuni Coreei de Nord, pe timpul negocierilor. Discuţiile de la Casa Albă dintre Donald Trump şi emisarul lui Kim Jong-un au durat o oră şi 20 de minute, circumscriindu-se detentei spectaculoase între cele două ţări, la puţine zile după ce preşedintele american anunţase anularea summitului. De fapt, încălzirea relaţiilor dintre SUA şi Coreea de Nord succed reapropierii, minuţios pregătite, dintre cele două Corei, materializată prin dubla întâlnire de la Panmunjon – zona demilitarizată dintre cele două ţări – dintre Moon Jae-in şi Kim Jong-un. Pheanianul şi Seulul au stabilit deschiderea unui Birou de legătură, în zona industrială Kaesong, de la frontiera nord-coreeană, la numai 7 km de Coreea de Sud. La 14 iunie a.c. urmează să aibă loc discuţii între delegaţii militare, ale celor două părţi, iar la 18 iunie a.c. sunt prevăzute schimburi pe teme sportive. Un rol important în reluarea dialogului între SUA şi Coreea de Nord l-a avut neîndoielnic preşedintele sud-coreean Moon Jae-in, diplomaţia activă a acestuia fiind salutată de nu puţini observatori, dar şi criticată. Coreea de Sud a salvat summitul, prin angajamentul politic constant al Seulului, şi identificarea unor puncte de consens între Phenian şi Washington, pe tema unei demantelări complete, verificabile şi ireversibile a arsenalului nuclear. Un cotidian conservator sud-coreean i-a cerut lui Moon Jae-in să rămână neîncrezător, vizavi de Coreea de Nord, atâta vreme cât Kim Jong-un nu este clar angajat în denuclearizarea completă, verificabilă şi ireversibilă. Câtă vreme Nordul nu arată transparenţă, privind programul său nuclear, nu poate inspira încredere. Şi rolul de intermediar ar putea semăna confuzie cu consecinţe catastrofale. Prezenţa generalului Kim Yong-chol la Casa Albă a fost un eveniment şi prin faptul că este prima primire a unui oficial nord-coreean, după mulţi ani, de un preşedinte american. Pregătirile summitului sunt oricum în plină desfăşurare şi ceea ce se ştie, deocamdată, este că Phenianul nu doreşte să pună în discuţie prezenţa militară americană în Coreea de Sud. I s-au dat însă garanţii de securitate. Mike Pompeo şi Kim Yong-chol au reuşit să concilieze poziţiile divergente? Răspunsul nu este clar, dar şeful diplomaţiei americane a salutat joi „realele progrese” realizate în ultimele 72 de ore pentru reunirea condiţiilor favorabile ţinerii summitului. Rămâne de văzut ce se va întâmpla în zilele următoare, întrucât fiecare detaliu contează enorm în buna desfăşurare a dialogului, îndelung aşteptat.