Şumudică s-a despărţit de Kayserispor

0
377

Marius Şumudică a fost demis de conducerea lui Kayserispor după rezultatele din ce în ce mai slabe înregistrate de echipă, chiar dacă pe parcursul sezonului cele două părţi conveniseră pentru prelungirea contractului pe încă două sezoane.  “În prima parte a sezonului, am avut succes şi am acumulat 30 de puncte. Totuşi, aceleaşi performanţe nu au mai fost repetate şi în a doua parte a sezonului şi, în ciuda susţinerii noastre spirituale şi financiare, performanţele din prima parte a sezonului nu au mai fost obţinute. Astfel, am decis să-i încheiem pe cale amiabilă contractul antrenorului, din cauza neînţelegerilor. Echipa se va baza pe acelaşi grup de jucători şi sezonul următor. Am hotărât, de comun acord, să ne depărţim pe cale amiabilă. Îi mulţumim antrenorului pentru munca depusă şi ne bucurăm că l-am cunoscut”, a transmis clubul Kayserispor.

“Nu avea sens să mai continuăm. Aşa este mai bine pentru toată lumea. Le mulţumesc foarte mult suporterilor care ne-au ajutat să ne aflăm pe o poziţie la care nimeni nu spera după ce doi ani echipa a fost la retrogradare. Preşedintele mi a spus ca lotul va rămâne cam la fel şi acest lucru nu anunţa ceva bun pentru sezonul următor. Am simţit că nu mai puteam controla echipa, iar asta nu e din vina mea”, a spus antrenorul român pentru digisport.ro.

Kayserispor este pe locul 9 după 33 de etape, dar are 4 eşecuri la rând în campionat.