Dolj: Razie rutieră cu peste 70 de amenzi

0
380

Conform IPJ Dolj, ieri, 13 mai a.c., între orele 0800-1200 şi 1500-1900, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Dolj – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene şi din cadrul formaţiunilor rutiere Dăbuleni şi Bechet au organizat o acțiune pentru prevenirea şi combaterea încălcării regimului legal de viteză. La acţiune au participat 10 poliţişti care au aplicat 78 de sancţiuni contravenţionale pentru abaterile constatate. Dintre acestea, 48 au fost aplicate pentru nerespectarea vitezei regulamentare şi 30 pentru alte abateri. Oamenii legii au reținut şi 3 permise de conducere, dintre care 2 pentru nerespectarea regimului legal de viteză şi au retras 1 certificat de înmatriculare.