Masã rotundã pe tema politicii de mediu a UE la Facultatea de Drept

0
401

Facultatea de Drept a Universităţii din Craiova organizează luni, 14 mai 2018, începând cu ora 17:00, o masă rotundă cu tema: „Politica de mediu a Uniunii Europene şi provocări pentru Balcani”. Evenimentul se va desfăşura la sediul instituţiei (str. Calea Bucureşti, nr. 107D), în Sala de Consiliu (etaj IV) şi se va bucura de participarea preşedintelui şi a vicepreşedintelui Academiei de Ştiinţe din Moldova, respectiv acad. Gheorghe Duca şi acad. Mihai Vieru. Evenimentul va fi moderat de prof. univ. dr. Sevastian Cercel, decanul Facultăţii de Drept, Universitatea din Craiova. Vor avea intervenţii : cpnf.univ.dr Anca Ileana Duşcă, Facultatea de Drept, Universitatea din Craiova – „Provocări europene şi româneşti referitoare la deşeuri în lumina celui de-al şaptelea plan de acţiune în materia mediului al Uniunii Europene” ; prof.univ.dr Lucian Săuleanu, Facultatea de Drept, Universitatea din Craiova – „Respectarea convenţiilor internaţionale Aarhus şi Espoo privind obiectivele nucleare de la Kozlodui” şi Petru Botnaru, Preşedinte al Asociaţiei Terra 1530, Republica Moldova – „Exemple de implicare a publicului în realizarea politicilor de mediu”.