Alina Bica cere audierea prin videoconferinţă

0
369

Fosta şefă a DIICOT Alina Bica le-a cerut luni magistraţilor, prin intermediul avocatului, să fie audiată prin videoconferinţă în dosarul în care este acuzată de favorizarea omului de afaceri Horia Simu, depunând la instanţă mai multe documente medicale, potrivit cărora s-ar afla în imposibilitatea de a se deplasa la proces.

La Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei a avut loc un nou termen în dosarul în care fosta şefă DIICOT Alina Bica este acuzată de favorizarea făptuitorului, în legătură cu intervenţii pentru clasarea unui dosar în care era implicat omul de afaceri Horia Simu.

Avocatul acesteia a depus la instanţă mai multe documente medicale, potrivit cărora Bica se află în imposibilitatea de a se prezenta la proces, solicitând audierea ei prin videoconferinţă.

“Alina Bica vrea să dea o declaraţie în acest dosar. Ea nu se poate prezenta la proces. Am un set complet de documente medicale care atestă imposibilitatea prezenţei doamnei Bica. Îi este interzis să facă călătorii. Este în imposibilitatea de deplasare din cauza unor afecţiuni la nivel lombar. Nu are voie cu avionul. Cursele transatlantice s-au desfiinţat de 50 de ani, nu mai erau profitabile. Depun documente, potrivit cărora din ianuarie 2018 are un carnet provizoriu de refugiat. La acest moment, în realitate, ea nu poate părăsi teritoriul costarican. Statutul provizoriu expiră pe 30 ianuarie 2019. În baza statutului refugiaţilor stabilit de Convenţia de la Geneva, cerem să fie audiată din Costa Rica prin videoconferinţă”, a precizat apărătorul fostei şefe a DIICOT.