De ce reorganizează Guvernul Boc deconcentratele pe actuala structură a regiunilor de dezvoltare?

2
399

Inspectoratul de Stat în Construcţii, aşa cum se ştie deja, se reorganizează, iar noile Direcţii Regionale în Construcţii nu vor mai avea personalitate juridică. În concluzie, cel care va coordona o Direcţie Regională, cum este Sud Vest – Olt, cu sediul la Craiova, care va comasa Inspectoratele Judeţene în Construcţii din Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea, nu va mai avea puterea pe care o avea un director judeţean de până acum. Puterea va fi concentrată la un inspector general, numit şi demis de ministrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.

„Inspectoratul de Stat în Construcţii este prima instituţie din România cu servicii deconcentrate care se reorganizează pe structura regiunilor de dezvoltare, în locul celei pe judeţe”, a declarat Elena Udrea. Această declaraţie ridică o întrebare: De ce pe actuala structură? Tema reorganizării teritoriale a României este încă în dezbatere, şi după cum se ştie crează mari neînţelegeri între PDL şi UDMR, parteneri de coaliţie, pe de o parte, şi între Putere şi Opoziţie pe de altă parte. Este evident că în 2010, pe agenda PDL nu figura o reorganizare teritorială, şi au lansat această temă abia in 2011 ca un colac de salvare. Drept dovadă stă OUG nr. 100/2010 pentru modificarea OG nr. 63/2001 privind infiinţarea Inspectoratului de Stat în Construcţii care a fost emisă la data de 10 noiembrie 2010.

Puterea sporită pentru ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului

Demersurile miniştrilor PDL de reorganizare a unor instituţii, pe actuala structură, nu este altceva decât o metodă de constrângere a UDMR de a ajunge la o înţelegere, iar argumentele de tipul că măsurile de reorganizare vor conduce la reducerea a 125 de posturi şi că se urmăreşte eficientizarea activităţii inspectoratelor regionale în construcţii, este doar praf în ochii românilor. Este greu de crezut că trimiterea acasă a 125 de persoane din 42 de Inspectorate Teritoriale în Construcţii va face „aparatul de lucru mai suplu”. Ba din contră, este posibil ca această reorganizare să îngreuneze lucrurile. Pe lângă faptul că este un exemplu pentru UDMR cum poate fi scos din schemă, pentru a accepta o variantă de reorganizare teritorială a României, din care să aibă şi ei eventual ceva de câştigat, OUG 100/2011 pentru modificarea OG nr. 63/2001 privind infiinţarea Inspectoratului de Stat în Construcţii, i-a mărit puterea de control ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului. Licitaţiile pentru PNDI, în valoare de 4 miliarde de euro, sunt organizate de Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului. Ar fi fost culmea ca acest minister să nu aibă controlul, şi în teritoriu prin Direcţiile Regionale, asupra lucrărilor.

Şapte Direcţii Regionale mai uşor de controlat decât 42 de Inspectorate Teritoriale în Construcţii

Conform art. 1 din OUG nr 100/ 2010:Conducerea Inspectoratului de Stat în Construcţii este asigurată de inspectorul general, care se numeşte şi se revocă din funcţie prin ordin al ministrului dezvoltării regionale şi turismului. (2) Salarizarea inspectorului general se stabileşte prin ordin al ministrului dezvoltării regionale şi turismului la nivelul prevăzut de lege pentru funcţia de director general din minister. (…) Regulamentul de organizare şi funcţionare a Inspectoratului de Stat în Construcţii se aprobă prin ordin al ministrului dezvoltării regionale şi turismului, iar normarea parcului auto şi a consumului de carburanţi se aprobă, conform legii, prin hotărâre a Guvernului”. În felul acesta, prin inspectorul general al ISC, PDL poate gestiona mult mai uşor controale politice asupra altor lucrări implementate de primăriile din Opoziţie. PDL a înţeles un lucru foarte simplu: este mai uşor să controlezi şapte Direcţii Regionale decât 42 de Inspectorate Teritoriale în Construcţii. Prin această reorganizare a Inspectoratului de Stat în construcţii PDL a împuşcat doi iepuri dintr-o lovitură, şi probabil va continua. UDMR trebuie să înţeleagă că PDL îşi va supune toate deconcentratele, inclusiv pe cele din judeţele unde ungurii au controlul acum, şi pe actuala structură regională de dezvoltare. În ritmul acesta UDMR va ceda în cele din urmă, şi va accepta o nouă modalitate de reorganizare teritorială, altfel riscă să piardă tot.

 

2 COMENTARII

  1. Ce se face Marcel Marcea, acum. Va trece sau nu va trece examenul. Va fi numit, nu va fi numit ? Visan Vitamina, stieee, el ce stieeeee.

  2. Mai are PD un inginer constructor, pentru a-l inlocui pe marcea marcel, care este inginer mecanic?
    Ar fi cazul, daca mai au un pic de demnitate si vor sa nu-si mai bata joc de acest popor prea rabdator.

Comments are closed.