UE spune că Italia a acceptat să fie monitorizată, Italia neagă

0
354

Italia a acceptat ca Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană să-i monitorizeze progresele în direcţia îndeplinirii obiectivelor legate de reformele structurale, pensii şi codul muncii, convenite săptămâna trecută de liderii europeni, a indicat ieri o sursă de nivel înalt din cadrul Uniunii, citată de Reuters. „Trebuie să ne asigurăm că există credibilitate în ce priveşte obiectivele Italiei, că şi le va îndeplini. Am hotărât să implicăm FMI în procesul de monitorizare, folosind tehnica de care dispune, iar italienii au declarat că acceptă acest lucru”, a afirmat sursa citată. „Italia nu are nici o problemă în ce priveşte supravegherea, chiar şi cu implicarea FMI”, a insistat aceasta. Potrivit aceluiaşi oficial, Comisia Europeană şi FMI vor realiza, fiecare, rapoarte privind progresele Italiei. El a menţionat că o aşa-zisă linie de credit preventivă nu este considerată a fi o opţiune credibilă în cazul Italiei, care are o mare problemă cu încrederea pieţelor. „Dat fiind climatul general şi lipsa de credibilitate a Italiei, orice problemă, orice pas înapoi are efecte negative înzecite” – a declarat sursa, citată de Reuters.

Informaţia a fost, însă, infirmată de Italia, o sursă guvernamentală negând existenţa unui astfel de acord, dar lăsând să se înţeleagă că acesta ar putea avea altă formă. Roma s-a declarat, astfel, gata să ceară „avizul” sau „sfatul” FMI în ce priveşte punerea în aplicare a angajamentelor sale de a-şi însănătoşi finanţele publice şi de a reda, astfel, încrederea investitorilor, potrivit sursei citate de AFP. Aceasta a adăugat că „avizul” FMI ar juca un rol complementar la supravegherea Comisiei Europene. Pe de altă parte, în această ţară lucrurile nu evoluează deloc bine, iar şase deputaţi italieni, foşti aliaţi ai premierului Silvio Berlusconi, i-au adresat acestuia o scrisoare deschisă, în care îi cer să plece şi să facă loc unui nou guvern şi unei noi faze politice. Totodată, un membru al partidului premierului anunţă că majoritatea lui Berlusconi a dispărut. Nemulţumirea deputaţilor rebeli, care îi cer lui Berlusconi să plece, ţine de incapacitatea guvernului de a ajunge la un acord pe tema reformelor necesare pentru reducerea datoriei publice şi relansarea creşterii economice.