Un număr de şapte cooperative agricole, înscrise deja la Registrul Comerţului, fiinţează în judeţul Dolj: Horticola Călăraşi, Horticola Desa, Legume Dunărene Desa, Agroplant Desa, Segarcea, Agro Castranova, Patria Lubeniţelor Dăbuleni. Cu o documentaţie avansată, premergătoare înscrierii la Registrul Comerţului, sunt cooperativele din Mârşani, Ciupercenii Noi, Teasc şi Işalniţa, ne-a precizat ing. Adrian Popa, directorul DGA Dolj. În noua redactare a legii cooperaţiei agricole, modificată substanţial prin Legea 164/2016, statul sprijină activităţile cooperativelor agricole printr-o serie de facilităţi. Actuala formă de asociere a revenit în atenţia fermierilor, pe de-o parte datorită interesului crescut al retailerilor de a colabora cu coperaţiile agricole, dar şi datorită faptului că aceste forme asociative şi-au dovedit eficienţa.