Abandonul şcolar este o problemă gravă, iar prognozele arată că acest fenomen a luat amploare în România mai ales din cauza crizei economice, rata celor care părăsesc şcoala crescând cu o treime în ultimii nouă ani. Dacă înainte de 1989 rata abandonului şcolar era foarte scăzută, imediat după schimbarea regimului şi trecerea la democraţie s-a constat că elevii tind tot mai mult să părăsească băncile şcolii, fiind încurajaţi şi de atitudinea părinţilor pentru care cartea nu mai reprezintă o prioritate şi nici garanţia asigurării unui loc de muncă. Mai mult, emigrarea forţei de muncă îi afectează tot mai tare pe elevi, care fie că-şi urmează părinţii, fie sunt lăsaţi în grija rudelor sau a unor cunoştinţe apropiate care, în cele mai multe cazuri se ocupă superficial de situaţia şcolară a copiilor.
Asociaţia “Vasiliada” în parteneriat cu fundaţia “Copii în dificultate” se implică în combaterea abandonului şcolar prin implementarea proiectului “Dezvoltarea infrastructurii de educaţie şi asistenţă pentru copii cu risc crescut de abandon şcolar şi părăsirea timpurie a şcolii”, cofinanţat din Fondul Social European prin programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea resurselor Umane 2007-2013 “Investeşte în oameni”. Proiectul care se desfăşoară pe o durată de 30 de luni are drept obiectiv prevenirea şi corectarea abandonului şcolar în rândul copiilor din mediul rural, din zonele dezavantajate socio-economic, copiilor romi, copiilor cu tulburări de adaptare socio-şcolară, precum şi promovarea accesului la educaţie a copiilor proveniţi din aceste medii şi menţinerea lor în sistemul de educaţie.
Grupuri de lucru în Craiova şi Lipovu
În acest sens, ieri, la sediul Asociaţiei “Vasiliada” din Craiova, a avut loc o dezbatere privind modalităţi de cooperare inter-instituţională pentru prevenirea situaţiilor de abandon şcolar, în cadrul căreia au fost analizate cauzele care duc la acest fenomen des întâlnit atât în mediul urban cât şi în mediul rural. Cu prilejul acestui eveniment, s-au structurat parteneriate locale pentru dezvoltarea a două grupuri de acţiune locală – în Craiova şi Lipovu, cu rolul de a acţiona în mod unitar pentru promovarea educaţiei şi prevenirea abandonului şcolar. “Am avut două ateliere de lucru în care am încercat, la nivel de comunitate, respectiv Lipovu şi Craiova, să analizăm care sunt factorii care contribuie în mod special la tot ceea ce înseamnă rată crescută de abandon şcolar. De asemenea, vrem să vedem în ce măsură putem să lucrăm pentru prevenirea acestui fenomen în reţea, într-un parteneriat complex care să cuprindă mai multe instituţii care să aibă un obiectiv comun în ceea ce priveşte abordarea acestei probleme.”, a declarat preşedintele Asociaţiei Vasiliada din Craiova, preotul Adrian Stănulică.
Psihologii lucrează atât cu copilul cât şi cu familia
Serviciile furnizate gratuit în cadrul centrelor de zi din Craiova, Bucureşti, Curtea de Argeş, Lipovu, şi Săruleşti sunt educaţie remedială, servicii pentru dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă, servicii de consiliere şi orientare şcolară, servicii de recuperare şi terapie, consiliere psihologică pentru copil şi familie. “Acolo unde funcţionează centrele educaţionale de zi au loc activităţi de educaţie, suport pentru copii, sau educaţie asistată – meditaţii, sprijin individual pe partea de învăţământ pe care îl acordăm copiilor. În fiecare centru sunt circa 50 de beneficiari, numai în Dolj avem 96 de copii care beneficiază de serviciile noastre. Specialiştii din centru încearcă să vină cu o abordare din mai multe puncte de vedere şi în acest sens avem psihologi care lucrează atât cu copilul cât şi cu familia”, mai spus preotul Adrian Stănulică. El a explicat că cea mai mare provocare este aceea de a-i face pe părinţi să fie interesaţi de activitatea şcolară a copiilor: “Pentru noi cea mai mare provocare nu a fost aceea de a-i ajuta pe copii să frecventeze în mod regulat şcoala şi să obţină rezultate bune la învăţătură. Cea mai mare provocare pe care am avut-o a fost aceea de a-i face pe părinţi să fie interesaţi de activitatea şcolară a copiilor”.
***
140 de copii din Craiova proveniţi din familii nevoiaşe participă la meditaţii şcolare şi activităţi de terapie ocupaţională. De asemenea, 61 de copii din comuna Lipovu proveniţi din familii nevoiaşe participă la meditaţii şcolare şi servesc zilnic o masă caldă.
***
“Sărăcia, lipsa educaţiei familiei, tradiţia comunităţii rome sau izolată, migraţia părinţilor, anturajul nepotrivit, violenţa domestică, sunt principalii factori care îi influenţează pe copii să abandoneze şcoala”, a explicat Anca Ştefan, asistent socail în cadrul centrului pentru copii “Sfântul Stelian” din Lipovu.
***
Acţiuni ce pot fi întreprinse pentru reducerea ratei de abandon în ţara noastră: integrarea elevilor cu risc de renunţare la educaţie şi menţinerea acestora în sistemul şcolar, creşterea responsabilizării cadrelor didactice, reintegrarea elevilor deja aflaţi în abandon, monitorizarea stării sistemului pentru prevenirea timpurie a crizelor şi identificarea periodică a modificărilor în ceea ce priveşte factorii de abandon şcolar.