Cel mai puternic om al planetei, preşedintele american Donald Trump, n-are, după un an de mandat la Casa Albă, deloc viaţă uşoară. Contracandidata sa, Hillary Clinton, la rândul său, s-a împăcat greu cu gândul că a pierdut, când prea puţine dintre vârfurile analizei electorale prevedeau posibil şi un asemenea deznodământ, dar şi aceştia confundau certitudinea cu dorinţa. Doar Donald Trump a crezut în steaua sa norocoasă, deşi potrivit unor voci din interiorul staff-ului său de campanie până şi el, în anumite momente, s-a îndoit că poate câştiga. Ce a urmat se ştie: o criză de ipocrizie şi una de isterie. Care au atins politicieni, democraţi, dar şi ziarişti din siajul lor. Poate fi adevărat că Hillary Clinton, dar asta s-a tot repetat, a pierdut alegerile datorită redeschiderii investigaţiei de către FBI. Dar, în spatele ei, s-a aflat o maşinărie politică, financiară şi media fără egal. Povestea cu tentativele ruşilor de a influenţa opţiunile alegătorilor americani, prin spargerea serverelor Comitetului Naţional Democat, şi livrarea unor documente compromiţătoare pentru candidata lor, via Wikileaks şi alte canale, rămâne în continuare neclară, vehement contestată de Donald Trump. Cartea „Fire and Fury: Inside the Trump White House” („Foc şi Furie: În interiorul Casei Albe a lui Trump”) semnată de Michael Wolff, poate deveni un best-seller, după lansarea de vineri, îndelung mediatizată şi după ce avocatul preşedintelui american Charles J. Harder a încercat, inoperant, interzicerea publicării, prin demersuri la autor şi directorul editurii Henry Holt & Co. The Guardian, care a reuşit cu câteva zile înainte să pună mâna pe un exemplar, susţine că Donald Trump este descris de anturajul său ca fiind imatur, instabil, incult, coleric, şi în acelaşi timp stupid (Tom Barrack, un apropiat) sau un idiot (Rupert Murdoch). Tot anturajul fostului magnat imobiliar, potrivit autorului, se întreabă asupra capacităţii de a guverna a lui Donald Trump. Se mai afirmă că Melania Trump nu a dorit victoria soţului ei în alegeri. Sigur că venirea la Casa Albă, în urmă cu un an, a lui Donald Trump a modificat poziţia SUA în anumite dosare importante: acorduri comerciale, climat, confruntarea cu Coreea de Nord, Iranul, alinierea necondiţionată cu Israelul, adică o ruptură cu trecutul diplomatic imediat. Dar nu despre aşa ceva este vorba în cartea lui Michael Wolff, care îl citează pe Steve Bannon – sursa principală – fost şef al campaniei prezidenţiale din 2016, apoi strateg şi consilier principal, concediat şi agrementat printr-un comunicat incendiar „că şi-a pierdut raţiunea”. După ce acesta a dat „din casă”, cum se spune, inclusiv informaţia conform căreia, Donald junior, Jared Kushner, ginerele preşedintelui, şi Paul Manafort, membru în staff-ul de campanie, s-ar fi întâlnit cu un avocat rus în iunie 2016, gest „anti-patriotic” şi sinonim cu trădarea, acuzaţii care fac obiectul anchetei conduse de procurorul special Robert Mueller şi o comisie a Congresului. Provocat, Donald Trump, nu şi-a reprimat supărarea, şi a trântit imediat, în stilul consacrat, un lung comunicat pe Twitter, augmentând interesul pentru cartea menţionată. De altfel, diatribele în flux continuu au devenit o vulnerabilitate a sa. Cum a ajuns însă Michael Wolff în anturajul Casei Albe, pentru a primi o mulţime de informaţii confidenţiale, rămâne o enigmă, chiar dacă naraţiunea sa cuprinde excesiv de multe neadevăruri, şi nu rigoarea îl defineşte. Mai ales că Michael Wolff, fost cronicar la „The Guardian”, este considerat imperfect, megaloman, excesiv, antipatic, dar nu lipsit de abilitate. Steve Bannon nu a dezminţit afirmaţiile care i se atribuie, dar a încălcat, premeditat, angajamentul de confidenţialitate semnat. Cartea „Fire and Fury: Inside the Trump White House” provoacă un scandal imens, la câteva zile după twitt-ul cu „butonul nuclear”, care a relansat discuţia privind sănătatea mentală a preşedintelui american. Acesta s-a apărat pe Twitter: „De fapt, de-a lungul întregii mele vieţi, cele două mari atuu-ri ale mele au fost stabilitatea mentală şi faptul că sunt, cum ar veni, deştept de-a binelea”. Rex Tillerson, şeful diplomaţiei americane, a apărat sănătatea mentală a lui Donald Trump, aducând argumente pertinente. Dezbaterea este în toi. Sâmbătă 6 ianuarie a.c., preşedintele american, dintr-o dată, s-a declarat pregătit pentru o eventuală discuţie telefonică, cât de curând, cu liderul nord-coreean Kim Jong-Un, exprimându-şi totodată speranţă unui dialog favorabil între Phenian şi Seul, pe marginea participării delegaţiei nord-coreene la Jocurile Olimpice de iarnă. O declaraţie care contrastează cu anterioara retorică belicoasă. Cartea defăimătoare a lui Michael Wolff, cu ingredientele ei picante din viaţa preşedintelui, plină de minciuni, deformări şi surse care nu există, cum spune Donald Trump, validează o reţetă mai veche: adversarul se distruge din interior. Ceea ce înseamnă, că nicio investiţie de încredere, până la urmă, nu este o certitudine, chiar şi la Casa Albă.
