Condiţii de muncă mai transparente şi predictibile la nivelul întregii UE

0
366

Propunerea de directivă, adoptată de Comisia Europeană luna trecută, se referă la condiţii de muncă mai transparente şi predictibile la nivelul întregii UE. Ea completează şi modernizează obligaţiile existente în ce priveşte informarea fiecărui lucrător cu privire la condiţiile sale de muncă şi creează noi standarde minime pentru a asigura faptul că toţi lucrătorii, inclusiv cei cu contracte de muncă atipice, beneficiază de o mai mare predictibilitate şi claritate în ceea ce priveşte aceste condiţii.

Propunerea Comisiei de directivă privind condiţii de muncă transparente şi previzibile actualizează şi înlocuieşte Directiva din 1991 privind declaraţia scrisă (91/533/CEE), care dă lucrătorilor încadraţi la un nou loc de muncă dreptul de a fi notificaţi în scris în legătură cu aspectele esenţiale ale raportului lor de muncă. După peste 25 de ani, această directivă nu mai reflectă realităţile în schimbare ale pieţei muncii, în special noile forme de muncă ce au apărut în ultimii ani. „Prin adoptarea propunerii de astăzi, luăm măsuri pentru a îmbunătăţi transparenţa şi previzibilitatea condiţiilor de muncă. Universul muncii este în rapidă schimbare, cu un număr crescând de locuri de muncă şi de contracte atipice. Aceasta înseamnă că din ce în ce mai mulţi oameni sunt expuşi riscului de a nu mai beneficia de drepturi de bază, începând cu dreptul de a cunoaşte condiţiile în care lucrează. Un grad mai mare de transparenţă şi de previzibilitate va fi benefic atât pentru lucrători, cât şi pentru întreprinderi…”, a subliniat Marianne Thyssen, comisarul pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale, competenţe şi mobilitatea forţei de muncă.

Un pachet de informaţii actualizate şi extinse

Comisia vizează reducerea riscului de protecţie insuficientă a lucrătorilor prin următoarele măsuri: alinierea noţiunii de lucrător la jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene; aducerea în cadrul domeniului de aplicare al directivei a unor forme de muncă ce sunt în prezent adesea excluse; asigurarea faptului că lucrătorilor li se pune la dispoziţie un pachet de informaţii actualizate şi extinse încă din prima zi a încadrării în muncă; crearea unor noi drepturi minime, precum dreptul la o mai mare predictibilitate a muncii pentru cei care lucrează în cea mai mare parte cu un program variabil şi nu în ultimul rând, consolidarea mijloacelor de asigurare a respectării legislaţiei şi a căilor de atac ca soluţie de ultimă instanţă pentru rezolvarea eventualelor dezacorduri.

Consultări publice speciale

În conformitate cu procedura legislativă ordinară, această propunere urmează să fie examinată de Parlamentul European şi de Consiliu. După adoptarea ei de cele două instituţii, ea va fi pusă în aplicare de statele membre, fie prin acte legislative, fie prin contracte colective de muncă încheiate de partenerii sociali. Directiva propusă a fost elaborată pe baza unei consultări publice speciale şi a unei evaluări cuprinzătoare a legislaţiei existente, rezultatele fiind sintetizate în evaluarea impactului.