Marea Britanie nu va semna un acord cu UE privind frontiera irlandeză înainte de înţelegerea comercială

0
404

Marea Britanie nu va rezolva problema privind situaţia frontierei irlandeze după Brexit până când nu va fi semnat un acord comercial cu Uniunea Europeană, a declarat duminică ministrul britanic al Comerţului, Liam Fox. „Nu vrem să fie o graniţă strictă, dar Marea Britanie va părăsi uniunea vamală şi piaţa unică. Nu putem obţine un răspuns final la întrebarea irlandeză până când nu vom avea o idee despre situaţia finală şi până când nu vom avea discuţii cu Uniunea Europeană cu privire la situaţia finală, un lucru care va fi foarte dificil. Cu cât vom reuşi asta mai repede, cu atât va fi mai bine, dar suntem încă în situaţia în care UE nu doreşte să facă acest lucru”, a spus Liam Fox. Ministrul britanic al Comerţului a acuzat Comisia Europeană că are o “obsesie” privind o uniune tot mai strânsă între statele membre ale UE, fapt care a întârziat progresul negocierilor de Brexit. Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, a declarat, vineri, că este posibil un acord între Blocul comunitar şi Marea Britanie până la summitul UE din luna decembrie. Totuşi, Bruxelles-ul îşi doreşte să înregistreze progrese în trei domenii – drepturile cetăţenilor, o soluţie financiară şi problema graniţei irlandeze – , înainte de începerea negocierilor privind viitoarele relaţii comerciale. Premierul Irlandei, Leo Varadkar, a transmis că ţara sa vrea o garanţie scrisă că nu va exista o frontieră strictă – controlată şi protejată de poliţişti sau militari – între Republica Irlanda şi Irlanda de Nord. Irlanda de Nord se află în mijlocul uneia dintre cele mai dificile şi importante probleme ale Brexit, fiind căutate soluţii pentru libera circulaţie a persoanelor şi bunurilor între Republica Irlanda, membră a Uniunii Europene, şi Irlanda de Nord, care este administrată de Marea Britanie. Marea Britanie a susţinut că, după Brexit, nu ar trebui să existe puncte de frontieră şi controale de imigraţie de-a lungul frontierei de 500 de kilometri. Aproximativ 30.000 de persoane fac această trecere în fiecare zi, iar companiile depind de mişcarea neîngrădită a mărfurilor între nord şi sud. Autorităţile de la Bruxelles şi Dublin vor să păstreze o frontieră deschisă, însă susţin că Marea Britanie nu a reuşit să explice modul în care va reuşi acest lucru având în vedere intenţia declarată de a părăsi uniunea vamală a Uniunii Europene.