„Poveste despre Hansel şi Gretel” se spune astăzi, 25 noiembrie, de la ora 18.00, la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Colibri”. Spectacolul după Fraţii Grimm îi are în distribuţie pe actorii Geo Dinescu, Marin Fagu şi Mugur Prisăcaru. Puternică vizual datorită stilului steampunk, dar şi atmosferei create de muzică şi lumini, povestea este abordată din perspectiva relaţiilor de familie, cu amintiri, traume, dragoste. Spectacolul a fost prezentat recent la Festivalul Internaţional de Teatru de Animaţie „EuroMarionete” Arad – ediţia a XVIII-a.
Duminică, 26 noiembrie, la ora 11.00 facem cunoştinţă cu „Prinţul Broască”, într-un spectacol de Veselin Boidev după Fraţii Grimm, regia Todor Valov, scenografia şi costumele Stefka Kyuvlieva, cu păpuşi realizate de Peter Cekunov, Ganka Kirilova şi Aurelia Sadovska. În distribuţie: Cosmin Dolea, Oana Stancu, Adriana Ioncu, Alis Ianoş. Spectacolul a participat anul acesta la Festivalul Internaţional de Teatru pentru Copii ARLECHINO – Caravana Poveştilor Braşov, ediţia a III-a. Deţine Premiul special al juriului la Festivalul Internaţional de Animaţie „Gulliver” de la Galaţi (2014), Premiul pentru cea mai bună interpretare, acordat actriţei Adriana Ioncu, precum şi Premiul pentru scenografie, oferit Stefkăi Kyuvlieva, la Festivalul Internaţional al Teatrelor de Păpuşi şi Marionete „Puck” de la Cluj-Napoca, ediţia a XII-a (2013).
În decembrie, Teatrul „Colibri” îşi aşteaptă publicul cu alte spectacole: „Povestea celor trei purceluşi” (2 decembrie, ora 18.00), „Cheiţa fermecată” (3 decembrie, ora 11.00), „Furtuna” (8 decembrie, ora 18.00), „Pinocchio” (9 decembrie, ora 18.00), „Sarea în bucate” (10 decembrie, ora 11.00), „Inimă de piatră” (16 decembrie, ora 18.00) şi „Albă ca Zăpada” (17 decembrie, ora 11.00). Biletele se pot procura de la Agenţia teatrală, de luni până sâmbătă, între orele 10.00 – 13.00 şi 16.00 – 19.00, iar duminica în intervalul 10.00 – 13.00. Preţ bilet: 7 lei sau 10 lei, în funcţie de categoria locului. După ora de începere a spectacolului accesul în sală nu mai este permis!