Din norocoşii celor mai frumoase şi călduroase apartamente, craiovenii au ajuns să-şi plătească aproape singuri reabilitarea termică a blocurilor. Din cauza constructorilor, care nu au reuşit să termine la timp lucrările (li s-a dat un termen de 6 luni), s-au pierdut fondurile europene. Lucrările au intrat, automat, pe cheltuieli neeligibile, aflate în sarcina locatarilor şi primărie. Cum şi aici locatarilor li s-a stabilit un procent mai de mare – de 50% şi, respectiv 75% – singura concluzie care se poate trage este că s-au ales cu praful de pe tobă, punând, de fapt, cam toţi banii pentru confortul de lux, aproape gratis, din buzunare. Unde mai pui că. dacă nu-şi plătesc nici ratele, de la 1 ianuarie 2018, contractul prevede să fie executaţi silit pentru neplată de către Direcţia de Taxe şi Impozite.
În august şi septembrie 2014, Primăria Craiova reuşea, în sfârşit, să încheie primele două contracte de finanţare pentru reabilitarea a două loturi de blocuri – unul de trei blocuri şi altul de 19. Contractele au fost semnate de municipalitate cu oficialii europeni în condiţii speciale de acoperire a banilor. UE şi a rezervat dreptul să acopere grosul fondurilor – 60%, iar restul de 40% să fie puşi de primărie şi locatari, ultimii plătind mai mult sau mai puţin, în funcţie de venitul pe membru de familie. Cu precizarea că procentele acestea erau valabile doar pentru cheltuielile eligibile. La capitolul cheltuieli neeligibile, ca în oricare alt proiect, UE nu contribuie cu nici un ban. Ca atare, s-a stabilit ca, în eventualitatea în care vor apărea şi astfel de cheltuieli neeligibile, de obicei unele mici, să fie acoperite de autorităţi şi locatari, în funcţie de o schemă. La lotul de trei blocuri, cheltuielile neeligibile să se împartă în mod egal – 50% primăria şi 50% locatarii, iar la lotul de 19 blocuri – 25% primăria şi 75% locatarii.
AB Tehnica a anvelopat un bloc, din trei, pe fonduri europene
Cel mai avansat lot de blocuri, fiind şi cel mai mic, a fost cel de trei. În februarie 2015, Primăria Craiova a semnat contractul de servicii cu firma de construcţii AB Tehnica SRL din Işalniţa, care a fost desemnată câştigătoarea licitaţiei. Caietul de sarcini spunea că lotul de blocuri să fie gata în 6 luni de la data primirii ordinului de începere a lucrărilor. Zis şi făcut, AB Tehnica s-a apucat de reabilitarea termică a celor trei blocuri. Când au expirat cele şase luni, era gata un singur bloc, care a fost recepţionat de municipalitate în septembrie 2015. Pe celelalte două imobile, societatea nu a mai putut să le termine până la finalul anului. La 31 decembrie 2015, proiectul de reabilitare termică şi-a încheiat termenul oficial şi tot ce s-a lucrat după această dată a intrat pe cheltuieli neeligibile, UE nemaidecontând nici un ban.
SC Remex a reabilitat 4 blocuri, din 19, pe program
La celălalt lot de 19 blocuri, situaţia a fost şi mai tragică. Acolo licitaţia a fost câştigată de firma SC Remex SRL. În ciuda faptului că avea un volum mult mai mare de lucru, contractul de servicii cu această firmă a fost încheiat şi mult mai târziu, abia în iunie 2015. Ca şi la primul lot de blocuri, caietul de sarcini spunea ca blocurile să fie gata în 6 luni de la primirea ordinului de începere a lucrărilor, pentru a se putea încadra în termenul de 31 decembrie 2015. Aşa prevedeau hârtiile, dar ce a reuşit să facă, în realitate, contructorul? La sfârşitul lui decembrie, 2015, când s-a închis proiectul de reabilitare termică, erau gata doar patru din cele 19 blocuri. Restul de 15 imobile au intrat, prin urmare, pe cheltuieli neeligibile, fiind terminate mult mai târziu. Ca să le finalizeze, constructorul a avut nevoie de încă un an – ultimele 4 blocuri din acest lot fiind recepţionate de municipalitate abia în septembrie 2016.
Prinşi în capcana „cheltuielilor neeligibile”
În 2017, a început cearta dintre municipalitate şi locatari pe aceste cheltuieli neeligibile. Când li s-au adus la cunoştinţă, de către administratori, care sunt sumele totale ce le revine pentru reabilitarea apartamentului, locatarii au avut un şoc: de la 2.000 sau 3.000 de lei s-a ajuns la 10.000 de lei pentru un apartament. Când li s-a explicat că diferenţa provine din cheltuielile neeligibile, locatarii au replicat că nu este vina lor că firmele nu au reuşit să termine lucrările, pierzându-se banii europeni. Autorităţile au venit, atunci, cu o adresă oficială solicitând asociaţiilor să întrunească Adunarea Generală şi, printr-o hotărâre a acesteia, să aprobe plata sumelor defalcate de către fiecare locatar. Scandalul a luat şi mai mare amploare, locatarii reproşând municipalităţii că poartă şi ea o parte din vină, întrucât ar fi trebuit să urmărească firmele şi să le impulsioneze să termine la timp. Autorităţile au explicat atunci că au cerut socoteală constructorilor, care au refuzat să plătească, dar că locatarii trebuie, la rândul lor, să mandateze primăria pentru a-i acţiona în instanţă.
Luxul se plăteşte până la ultimul leu
Pe ordinea de zi a şedinţei de joia viitoare, se află un proiect de hotărâre prin care municipalitatea restabileşte modul de plată a contribuţiei de către locatarii cărora li s-au reabilitat termic apartamentele. Cotele procentuale fuseseră stabilite anterior de autorităţi prin hotărârea de consiliu nr. 35/2013. Autorităţile le păstrează întocmai – nici nu se puteau modifica întrucât au fost comunicate la fel şi în contractele de finanaţare cu UE – dar se stabileşte de cânt trebuie să-şi plătească locatarii obligaţiile care le revin: o cotă-parte la cheltuielile eligibile – cea cu care locatarii participă la proiect, precum şi o taxă de reabilitare termică – cea pe care locatarul o plăteşte primăriei, restituindu-i astfel banii pe care municipalitatea i-a acoperit, de la bugetul local, la capitolul cheltuieli neeligibile. Toate aceste obligaţii băneşti vor fi achitate de locatari în rate, pe timp de 10 ani. Noutatea cu care se vine acum este ca aceştia să înceapă plăţile de la 1 ianuarie 2018. În cazul în care nu plătesc, suma „care se impune din oficiu” – după cum se spune în raport – se constituie ca datorie, iar locatarii vor fi executaţi silit de către Direcţia de Taxe şi Impozite a Primăriei Craiova.