15 noiembrie 1987, o zi cu cerul acoperit, prin părţile locului, tuşată de un gri apăsător, era dedicată „potrivit calendarului politic” organizării alegerilor locale în toată ţara. Într-o notă de acalmie, îngemănată cu lehamitea, fiindcă optimismul de paradă era tot mai greu de motivat, starea de spirit fiind de-a dreptul leşinată. Fusese un an secetos, prost din punct de vedere agricol, Nicolae Ceauşescu respingea orice reformă reală, considerând-o „o trădare a principiilor socialiste”, mediul politico-economic internaţional nu îi mai era deloc favorabil, şi, peste toate, se angajase temerar la plata unei datorii externe de 13 miliarde dolari, în timp ce la Moscova numărul unu devenise Mihail Gorbaciov. Ceea ce se întâmpla în Polonia, unde sindicatul independent Solidarnost era tot mai vocal, susţinut evident şi de afară, prefigura „agonia partidului”. La Braşov, municipiu cunoscut pentru potenţialul său industrial, la acea dată – pe lângă cel turistic –, în noaptea de 14 spre 15 noiembrie, angajaţii secţiei Matriţe-Ştanţe de la Uzinele Steagul Roşu au încetat lucrul, solicitând plata integrală a salariilor. Cum dialogul cu conducerea uzinei, purtat în dimineaţa zilei de 15 noiembrie, a eşuat, prin lipsa de tact şi de supleţe a decidenţilor, muncitorii au plecat încolonaţi, în ceea ce s-a numit „marşul şubelor”, spre sediul comitetului judeţean PCR, unde dialogul s-a dovedit din nou inoperant. Demonstranţii au pătruns în sediul partidului şi l-au devastat. 61 de persoane au fost condamnate, ulterior, şi 67 de persoane au primit domiciliu forţat. Ei bine, în aceeaşi zi, o vânătoare organizată în pădurea Perişor – Dolj s-a soldat cu rănirea gravă, din imprudenţă, a secretarului cu probleme organizatorice, Marius Cojocaru, 53 de ani, un om de bună calitate umană, uneori prea puţin cenzurat, în referirile la politicile partidului. El este cel care a coordonat, ca mare iubitor al fotbalului, „amenajarea” cantonamentului din vecinătatea Parcului Tineretului, cu aportul unor întreprinderi de construcţii, în stil „socialist”. A fost adus, cât mai grabnic cu putinţă, la Spitalul judeţean numărul 1 din Craiova, luat în primire de echipe de chirurgi, compusă din dr. Tomiţă Paraliov, dr. Cornel Sabetay şi prof. univ. dr. Petre Georgescu, care, deşi i-au extirpat un rinichi, făcut praf de glontele pentru mistreţi (breneke), şi au făcut tot posibilul pentru a-l salva, nu s-a mai putut face altceva decât prelungi, la reanimare, puţină vreme, viaţa. Nu s-a vorbit, în presa locală, dar nici centrală, nici de protestul muncitorilor de la Braşov, nici de deznodământul vânătorii de la Perişor, unde participase şi primul secretar al judeţului, Gheorghe Matei, instalat în funcţie la 2 septembrie 1987, delegat ca preşedinte al Comitetului Executiv al Consiliului popular judeţean, prin decret prezidenţial. În presa zilei de 16 noiembrie 1987 se vorbea, în schimb, de victoria în alegeri a Frontului Democraţiei şi Unităţii Socialiste, dar şi de vizita oficială de prietenie în ţara noastră a tovarăşului Mengistu Haile Mariam, secretarul general al Partidului Muncitoresc din Etiopia. Mare eveniment. Abia la 28 noiembrie 1987, în şedinţa Comitetului Executiv al CC al PCR, s-a discutat despre „abaterile grave săvârşite de primul secretar şi alţi membri ai secretarialului şi biroului judeţean al PCR Dolj, precum şi de unele cadre cu munci de răspundere pe linie de partid şi de stat”, fără a fi nominalizaţi. Nu „meritau” nici măcar acest detaliu. Misterul a fost lăsat să plutească zile de-a rândul, comentându-se „pe surse”, cum s-ar spune astăzi. O stare de rătăcire totală, fără niciun azimut, s-a instalat la toate palierele administraţiei judeţene, după ce s-au luat măsuri radicale cu toate persoanele care participaseră la vânătoarea menţionată. Marin Lungu, un rezonabil primar al Craiovei – construise linia de tramvai –, a fost basculat din funcţie, deşi era membru al CC al PCR, exclus din partid, când a şi protestat, circumstanţiindu-şi participarea la vânătoare. Braşovul, despre care vorbea Europa Liberă şi presa străină, trebuia… estompat cu vânătoarea de la Perişor. Cum prietenilor apropiaţi, activiştilor de partid, li s-a interzis participarea la funeraliile lui Marius Cojocaru, organizate la Malovăţ, în judeţul Mehedinţi, partidul a ieşit prost „din toată povestea”, rămasă nelămurită. Chiar dacă s-a pus în cârca nefericitului Gheorghe Matei toată vinovăţia. „Ţapi ispăşitori” pentru evenimentele de la Braşov, unde, coincidenţă stranie, prim-secretar era Petre Preoteasa, originar din Pleniţa, care fusese lider comunist şi la Dolj, iar primar Adrian Cioboiu, şi acesta din Craiova, erau participanţii la neinspirata vânătoare organizată la Perişor. Despre „huligani”, „derbedei”, „vandali”, „indivizi certaţi cu legea”, „elemente înrăite”, cum vor fi etichetaţi participanţii la revolta de la Braşov, se va vorbi ceva mai târziu, şi Marius Oprea şi Stejărel Olaru, în cartea lor „Ziua care nu se uită”, descriu evenimentele. La Dolj, prietenii apropiaţi lui Marius Cojocaru n-au ţinut seama de recomandările primite şi s-au deplasat la Malovăţ, lămurindu-se dacă mai era nevoie din ce partid făceau parte.
