Conferinţa Internaţională „Martin Luther: 500 Years after the Reformation”

0
476

Biblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman” organizează astăzi Conferinţa Știinţifică Internaţională “Martin Luther: 500 Years after the Reformation” (Martin Luther: 500 de ani de la Reformă). Organizată pentru a marca 500 de ani de la evenimentul epocal reprezentat de apariţia „Disputatio pro declaratione virtutis indulgentiarum“, text cunoscut sub denumirea de „Cele 95 de Teze“, manifestarea planificată la bibliotecă va reuni profesori şi cercetători din România, dar şi din ţări precum Spania şi Franţa.

Afişate pe uşa bisericii din Wittenberg în data de 31 octombrie 1517, cele 95 de Teze redactate de Martin Luther, în esenţă o listă de întrebări de supus dezbaterii, au declanşat o adevărată revoluţie în interiorul Bisericii Catolice. Deşi autorul şi-a propus redactarea tezelor într-o notă echilibrată, cele 95 de principii enunţate de Martin Luther au antrenat o serie de evoluţii care, într-un timp relativ scurt, au determinat o schimbare radicală de paradigmă nu doar în sfera religioasă, ci şi în domeniile politic, juridic, social şi etic.

Prelegerile înscrise în cadrul conferinţei vor trata problematici precum sursele spaniole referitoare la impactul Reformei Protestante în Transilvania, consecinţele Reformei Luterane în Monarhia Spaniolă în secolele XVI şi XVII, dar şi procesul de desecularizare antrenat de Reformă, cu toate mutaţiile politice, economice şi sociale antrenate. De asemenea, vor fi prezentate şi dezbătute diferite poezii şi cărţi religioase apărute în spaţiul autohton şi Europa Occidentală şi se vor enunţa paralele între Ortodoxie şi Protestantism în plan teologic. Pentru a închide cercul deschis de Reforma din 1517, se vor dezbate şi iniţiativele şi rezultatele efective obţinute de Contrareformă.

O manifestare ştiinţifică consacrată lui Martin Luther şi celor 95 de teze expuse în 1517 reprezintă atât un gest istoric, responsabil, în raport cu unul dintre evenimentele timpurii ale istoriei moderne de care se leagă o serie de mutaţii şi evoluţii la nivel european şi nu numai, dar şi o bună ocazie de a dezbate şi discuta cu specialişti de formaţie şi religie diferite. La conferinţa organizată la bibliotecă vor participa cu prelegeri profesori, teologi şi cercetători, rezultatul pe care ni-l propunem constând în împărtăşirea unui evantai cât mai generos de opţiuni şi viziuni. 500 de ani de la episodul Wittenberg mai înseamnă şi o nouă pagină în istoria creştinismului, un capitol fără de care specificităţile, evoluţia şi diferenţele dintre noi ar fi cu neputinţă de pătruns. Diversitate de profesiuni de credinţă într-o singură credinţă, aceea creştină”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Judeţene “Alexandru şi Aristia Aman”.

Evenimentul se va desfăşura în sala “Biblioteca Exilului Românesc din Paris – Basarab Nicolescu” începând cu ora 9.30.

Birou Presă

Biblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman”