Criza catalană, devine de la o zi la alta, după referendumul pentru autodeterminare, oficial interzis, desfăşurat pe fondul unei tensiuni teribile, prin intervenţia în forţă a poliţiei, tot mai gravă, şi, neîndoilenic, cea mai gravă, de la puciul militar ratat în 1981. Independentiştii, din cadrul coaliţiei Junts pel Si (împreună pentru Da) şi Candidatura Unităţii Populare (CUP) doresc, potrivit „La Vanguardia” ca Parlamentul catalan să se reunească luni, pentru a dezbate proclamarea independenţei. Ieri după amiază, era aşteptată, potrivit serviciului de presă al executivului catalan, o declaraţie a preşedintelui guvernului regional, Carles Puigdemont, care anunţase marţi la BBC, că „proclamarea independenţei este o chestiune de zile”. Imediat, după discursul de marţi seara, al Regelui Filip al VI-lea, de o fermitate fără precedent, denunţând conduita iresponsabilă a autorităţilor de la Barcelona şi punerea în pericol a stabilităţii întregii Spanii, justiţia de la Madrid i-a convocat în vederea inculpării pe şeful poliţiei catalane, Joseph Lluis Trapero, unul dintre adjuncţii acestuia, Teresa Laplana, şi liderii asociaţiilor civice independentiste, Jordi Sanchez şi Jordi Quixart, preşedinţii Adunării Naţionale Catalane (ANC) respectiv Omnium. Vizat de o anchetă a Justiţiei este şi Carles Puigdemont şi întreg executivul catalan pentru nesupunere în faţa legii şi deturnarea de fonduri publice, în legătură cu organizarea referendumului. Poliţia catalană – Mossos – este acuzată de a nu fi intervenit, pentru degajarea încercuirii Gărzii Civile, în timp ce angajaţii acesteia efectuau percheziţii la Ministerul economiei, apoi incitarea la rebeliune, o faptă gravă, pedepsită cu închisoare de 15 ani în cazul că este săvârşită de un funcţionar public. Problema Cataloniei a fost dezbătută, ieri, în Parlamentul European, recomandându-se o mediere internaţională, cu implicare europeană. Guvernul spaniol de la Madrid se pregăteşte deja să treacă regiunea sub controlul său, în temeiul art. 155 din Constituţie, niciodată invocat, pentru nerespectarea obligaţiilor consituţionale şi atentarea gravă la integritatea statului. Discursul fără precedent al Regelui Spaniei a avut loc într-o zi marcată de manifestări de masă în Catalonia, prin aportul marilor sindicate, care au chemat la grevă generală. Pentru Spania, declanşarea unilaterală a autonomiei nu are niciun fel de bază legală, referendumul fiind organizat prin desconsiderarea premeditată a unei decizii exprese a Curţii Constituţionale, şi violarea principiului fundamental al „unităţii indisolubile a naţiunii spaniole” (art. 2 al Constituţiei din 1978). În plus, nicio comisie electorală nu a supervizat organizarea, numărarea voturilor nu a fost transparentă, iar votul nu a fost secret etc.
Pentru comunitatea internaţională situaţia este încurcată. Catalonia se prevalează de dreptul popoarelor de a dispune de ele însele, principiul de drept internaţional, care a permis în ultimii ani, Kosovo şi Muntenegru, să se rupă, dar atenţie, secesiune, cu susţinerea din partea UE (!). Ce „principiu” s-a aplicat acolo? Dar acest drept nu a fost aplicat, până acum, de statele democratice, însăşi noţiunea de popor catalan fiind dificil de definit. Chestiunea devine sensibilă pentru ţări precum Regatul Unit, care are probleme cu Scoţia, sau Belgia, în aceeaşi situaţie cu Flandra, unde nu lipsesc veleităţile secesioniste. Ministrul spaniol de interne a asigurat deja că statul spaniol va face tot ce permite legea, dacă în cele din urmă Catalonia îşi declară independenţa. Lucrurile sunt extrem de complicate şi orice se poate întâmpla, deşi eventuala declaraţie unilaterală de independenţă nu are valoare legală. Catalanii nu pot rămâne în UE, adeziunea lor necesitând ratificarea de toate ţările membre, inclusiv Spania, ceea ce pare improbabil. Ar urma o discuţie complicată privind apartenenţa la zona euro sau spaţiul Schengen. O eventuală secesiune ar mări datoria publică, care atinge, momentan, 34% din PIB, iar transferul unei părţi din datoria Spaniei, ar duce datoria catalană la 100% din PIB. Sunt şi alte elemente macroeconomice care trebuie avute în vedere, precum relocarea unor firme mari din sectorul agro-alimentar, bănci, afectarea turismului, ş.a.m.d.. Catalonia, chiar dacă independentiştii sunt determinaţi, reprezintă doar 6% din suprafaţa Spaniei, este mai mare decât Belgia, la fel de populată precum Bulgaria (7,5 milioane) identic de bogată ca Irlanda, cu un PIB de 224 miliarde euro în 2016. Dificil de evaluat, toate consecinţele eventualei proclamări a independenţei, care anunţă tensiuni, la nivelul întregi Spanii.
