Afacerea „ouă contaminate”: Bănuieli extinse şi la carnea de pasăre!

0
457

1Ceea ce aflăm de la Comisia Europeană, prin purtătorul de cuvânt, Mina Andreeva, este că executivul european nu a fost informat, înainte de 20 iulie a.c., de posibila contaminare a ouălor olandeze şi belgiene, cu biocidul fipronil (insecticid şi acaricid), utilizat în eradicarea „puricelui roşu”, un parazit care infestează exploataţiile avicole, prohibit pentru efectivele de păsări şi animale destinate consumului uman. Din punctul de vedere al purtătorului de cuvânt al Comisiei Europene, Belgia avea obligaţia să avertizeze, cât mai rapid posibil, autorităţile europene, şi o anchetă în curs – la nivel naţional – ar putea lămuri lucrurile. Dacă se demonstrează că Belgia a omis obligaţiile sale de a avertiza, cât mai rapid posibil, autorităţile europene de aceste probleme sanitar-veterinare, o procedură de sancţionare ar putea fi deschisă. Comisarul european pentru securitate alimentară, Vytenis Andriukaitis, a luat deja legătura cu miniştrii german şi olandez, pentru agricultură, şi, de marţi după-amiază, şi cu cel belgian. Agenţia federală pentru securitate alimentară va stabili modalităţile de lucru. Contextul este de-a dreptul încurcat. Şi, pe bună dreptate, ministrul german pentru agricultură, Christian Schmidt, consideră inacceptabil faptul că o problemă „identificată” în luna iunie – cea a ouălor contaminate – să fie adusă la cunoştinţă, abia în luna iulie. Următoarea reuniune informală a miniştrilor europeni pentru agricultură se va ţine între 3 şi 5 septembrie, la Tallinn, în Estonia. Raportul din 8 august a.c. al Organizaţiei olandeze pentru securitatea alimentară şi sanitară (NVWA) menţionează că se fac testări şi la carnea de pasăre, în fermele în care ouăle au fost infectate, pentru a se determina dacă acelaşi lucru – contaminarea – s-a întâmplat. Cum spuneam, ancheta efectuată de NVWA, sub autoritatea parchetului olandez, în colaborare cu justiţia belgiană, este în curs. Dacă testele vor fi negative, fermele, la care distribuitorii de ouă au marfa blocată, îşi vor continua activitatea.

2Aşadar, epicentrul scandalului se află în Belgia şi Olanda. El a fost dezvăluit, la 4 august a.c ., când grupul Aldi a anunţat retragerea ouălor desfăcute în Germania, ca măsură de „precauţie”. Tot tapajul nu este deloc o inflaţie de fleacuri şi, după anvergura dezvăluirilor năucitoare, nu se va dizolva în derizoriu. Să recapitulăm: fipronilul este considerat un biocid utilizat la eradicarea ”puricelui roşu”, fiind interzis la păsările şi animalele destinate consumului. Fipronilul este considerat ca „moderat toxic” pentru om, de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), când este ingerat în cantitate mare. Un adult trebuie să mănânce 10-15 ouă contaminate, pe zi, pentru a resimţi efectele negative. Asta susţine AFSCA- Agenţia belgiană de supraveghere a calităţii alimentelor. Alfred Bernard, profesor de toxicologie la Universitatea Catolică, din Louvain, Belgia, afirmă că sunt rarisime cazurile mortale. Poate unul la 30 de ani. În opinia sa, poţi mânca 10.000 de ouă contaminate, într-o perioadă scurtă, pentru ca fipronilul să aibă efecte nefaste. Presa olandeză a aruncat o petardă: utilizarea frauduloasă a fipronilului în Belgia şi Olanda a început în 2016 şi a durat un an, fără a se semnala …probleme. În Olanda, potrivit organizaţiei agricole LTO, 300.000 de păsări contaminate au fost sacrificate şi 180 de ferme specializate sunt blocate. Ieri, noul ministru belgian al agriculturii, Denis Ducarme, audiat în Comisiile parlamentare reunite de economie şi sănătate din Cameră, a recunoscut că AFSCA sesizase prezenţa fipronilului în ouăle din Olanda, din noiembrie 2016, dar nici o confirmare oficială nu a fost făcută. La 13 iulie a.c., la o lună după solicitarea formală, AFSCA a obţinut o dublă notificare de la … vecini, de la NVWA, autoritatea competentă din Olanda. AFSCA (Agenţia federală pentru securitate şi siguranţă alimentară din Belgia) a publicat raportul său în care arată cu degetul spre NVWA, pentru lipsă de cooperare operativă. O anchetă contra unei societăţi de prestări servicii din Olanda a fost deschisă, după identificarea unui pachet cu fipronil, descoperit pe aeroportul Schiphol (Amsterdam), pe numele unui producător distribuitor belgian de Dega 16. În toată povestea aceasta, care se va mai lăbărţa, firma olandeză Chickfriend, alături de furnizorul belgian, Poultry Vision, şi firma română, Farmavet, apar menţionate. SC Farmavet a livrat la 8 mai 2016, cu plecare din Cluj şi destinaţia o societate belgiană, 3.000 de litri de fipronil. Interesant de consemnat este faptul că, anul trecut, în Franţa, ministerul agriculturii a realizat – aşa spun statisticile – 60.000 de controale alimentare, din care 14% pe filiera avicolă, fără a detecta neajunsuri. Este adevărat că Franţa, cu 14,7 miliarde de ouă, în 2015, şi un consum mediu anual de 216 ouă, pe persoană, nu este prea interesată de importul acestui produs agro-alimentar. Scandalul ouălor contaminate se va stinge curând. El rămâne, însă, un avertizment.