Craiova: Tânăr la spital după ce a fost înjunghiat la Aeroport

0
554

ambulantaUn tânăr de 29 de ani a ajuns, azi-noapte, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova după ce a fost înjunghiat cu un cuţit, în spate. Incidentul s-a petrecut aproape de miezul nopţii, pe pista dezafectată din spatele Aeroportului, unde se strânseseră mai mulţi tineri. Un martor a sunat la 112 când a văzut ce s-a petrecut, l-a luat pe rănit în maşina sa şi l-a adus până în apropierea Pieţei Centrale din municipiu, unde s-a întâlnit cu ambulanţa, dar şi echipaje de mascaţi. Medicii legişti urmează să stabilească numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea victimei, iar poliţiştii IPJ Dolj, de la Biroul de Investigaţii Criminale şi ai Serviciului de Ivestigaţii Criminale împreună cu un procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj fac cercetări pentru a stabili circumstanţele în care s-a produs incidentul, dar şi cine este autorul.