A decedat, zilele trecute, la vârsta de 89 de ani, strategul nerecunoscut al politici externe americane, din anii ’80, Zbigniew Brzezinski fost consilier pentru securitate al preşedintelui Jimmy Carter. Barack Obama i-a adus un omagiu. Emigrant polonez, fiu de diplomat, catolic liberal, ajuns în Canada, înainte de a ateriza la Harvard, Zbigniew Brzezinski va fi naturalizat american în 1958, la vârsta de 32 de ani. Cum spuneam, a fost consilierul diplomatic al lui Jimmy Carter şi fiasco-ul iranian rămâne de referinţă. La 88 de ani, adică anul trecut, continua încă să ofere interviuri, să conferenţieze şi să publice articole. Dacă relaţiile dintre Henry Kissinger şi Richard Nixon au fost tensionate, cele dintre Zbigniew Brzezinski şi Jimmy Carter au fost optimale, cei doi potenţându-se reciproc intelectual. „Anticomunist rus”, funciar, Zbigniew Brzezinski a fost, în opinia analiştilor politici, unul din actorii majori ai hiperputerii americane. Cu toate acestea, notorietatea diplomatului Kissinger rămâne mai mare decât a strategului Zbigniew Brzezinski. Într-un fel, lucru firesc. Întrucât Kissinger a rămas la putere 8 ani şi nu 4, fiindcă în cursul celui de-al doilea mandat prezidenţial al lui Nixon, sub Gerald Ford, după Watergate, a obţinut postul de secretar de stat şi nu de simplu consilier. Apoi, relaţia sa cu media americană şi nu numai a fost mai susţinută decât cea a lui Zbigniew Brzezinski, care a preferat să rămână cât mai discret, deşi din când în când a mai acordat şi interviuri. Cartea sa de referinţă „Marea tablă de şah”, tradusă şi la noi de Editura „Univers enciclopedic” (2000), despre singura şi de fapt prima putere globală, SUA, având ca obiectiv fundamental modelarea unei comunităţii mondiale cu adevărat cooperante, a generat multe comentarii. Geostrategia etasuniană era, de acum, exprimată. Zbigniew Brzezinski estima în capitolul II al „Marii table de şah” că „fără Ucraina, Rusia încetează să mai fie o mare putere în Eurasia”. Nu se înşela. E de discutat dacă a avut vreo influenţă această teză asupra crizei ruso-ucrainene de la începutul anului 2013. A fost ascultat şi s-a înţeles bine cu Barack Obama, sugerând acestuia că descentralizarea şi finlandizarea Ucrainei, prin asigurarea unei relative autonomii regiunilor rusofone, precum Donbas-ul, n-ar trebui scoasă din discuţie. Apoi, Ucraina să nu devină membră NATO, spre a provoca iritarea inutilă a Rusiei. Citându-l în opera sa pe Samuel Huntington, scria: „O lume în care Statele Unite nu are primatul cunoaşte violenţe şi dezordine, mai puţină democraţie şi creştere economică”. Recomandând o politică fermă a Casei Albe, vizavi de Israel, prin denunţarea politici de colonizare, nu şi-a făcut mulţi amici. Dimpotrivă. Mai trebuie consemnat faptul că a susţinut ajutorul american dat rebelilor islamici afgani, contra trupelor sovietice din Afganistan, susţinere care a favorizat mult emergenţa ulterioară a Al-Qaida. A jucat un rol cheie şi în definirea politicii americane faţă de noul regim şiit iranian, după revoluţia din ‘79 condusă de ayatollahul Khomeini, şi luarea ca ostateci a personalului ambasadei americane din Teheran. Paradoxal, unghiurile de analiză a potenţialului american, diplomatic şi militar, la Zbigniew Brzezinski au rămas constante, fidelitatea sa faţă de principiile realismului strategic şi admiraţia pe care a nutrit-o sincer faţă de propria inteligenţă au făcut pe nu puţini să îl considere arogant şi brutal, alimentând imaginaţia elitelor americane. A fost un partizan al expansiunii NATO în Europa de Est, după căderea URSS, pentru a evita ca Rusia să nu cedeze tentaţiei imperiale de a pune mâna pe aceste ţări. Intuiţia lui Zbigniew Brzezinski era teribilă când afirma că „o coaliţie care să lege Rusia de China şi Iran se poate dezvolta numai dacă SUA sunt atât de mioape încât să-şi facă duşmani China şi Iranul în acelaşi timp”. O asemenea eventualitate nu poate fi exclusă. Fiindcă, în mai multe rânduri, SUA a căutat o relaţie conflictuală, dacă nu precară, cu Teheranul, o are deja cu Rusia, şi nu e exclus să o aibă şi cu Beijingul. De oferit, pentru a fi un partener demn de încredere, într-o coaliţie anti-hegemonică, are momentan doar China. În vizita oficială de la Paris, Vladimir Putin a acordat un interviu exclusiv cotidianului „Le Figaro”, în care a spus că „Rusia este un aliat inconturbabil pentru menţinerea securităţi într-o lume haotică”.
