Starea de fapt: Ce l-a găsit pe Victor Ponta?

Până la urmă, dincolo de circumstanţe, motiva-   ţii, mai mult sau mai puţin convingătoare – lucruri spuse şi nespuse – rămâne de neînţeles idiosincrasia lui Victor Ponta, liderul social-democraţilor, faţă de predecesorul său, Mircea Geoană, preşedintele Senatului, şi senator de Dolj. Orice gest de intoleranţă al lui Victor Ponta, care uneori pare prea tânăr şi necopt pentru funcţia de lider naţional al PSD, faţă de unul sau de altul dintre „greii” partidului, fie că se cheamă senatorul Ion Toma, de la Olt, sau senatorul Mircea Geoană, de la Dolj, nu convinge şi pare o răfuială şi o umoare personală. Lipseşte tactul, espectativa, magnitutidea supleţei, reflecţia, forţa de convingere a demersului. Ne-am putea consola doar cu gândul că şi în Franţa, actualul prim secretar al socialiştilor, Martine Aubry, se află într-o relaţia glacială şi, nu rareori, convulsivă cu fosta candidată la preşedinţia ţării, Segolene Royal. Dar acolo pot fi invocate alte motivaţii. Unde se încurcă orice raţionament, înainte de a ne lungi cu vorba?  Victor Ponta a fost ministru pentru relaţia cu Parlamentul, în 2009, propus de Mircea Geoană şi apoi purtătorul de cuvânt al acestuia din urmă în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale. Cât timp Mircea Geoană a fost liderul partidului, Victor Ponta a ţinut „mereu aproape”. Virajul său de atitudine, chiar dacă ar avea suport logic, nu beneficiază de o justificare plauzibilă pentru militanţii partidului. Nu există, stipulată undeva în statut, obligaţia de a-l simpatiza necondiţionat pe Victor Ponta şi de a-l stigmatiza pe Mircea Geoană, candidatul care a obţinut, în 2009, la prezidenţiale, 5 milioane de voturi, adică 49, 7% din suvragiile exprimate. Până la urmă, Mircea Geoană, fost ambasador al României la Washington, fost destonic şef al diplomaţiei de la Bucureşti, s-a constituit într-o investiţie de încredere a militanţilor partidului, care au crezut şi muncit pentru el. Când Mircea Geoană afirmă tarnşant „nu fac nici un alt partid, casa mea este PSD”, mesajul este receptat în dimensiunile lui corecte. Lovit repetat, abuziv şi jenant marginalizat, se poate crea un precedent extrem de periculos. Nu mai vorbim de ingratitudinea etalată copios. De pildă, lui Victor Ponta i-ar conveni un tratament similar, în cazul unui eşec, la care parcă trudeşte, în alegerile parlamentare, de anul viitor? Bănuiam că senatorul PSD, Ilie Sârbu, şeful grupului parlamentar de la Senat, “succesorul” lui Ion Toma, socrul lui Victor Ponta, are mai multă minte, dar l-am auzit colportând nişte zvonuri, demne de buza şanţului. Ca să ne dăm cu părerea, nu aşa procedează un politcian înţelept, cu scaun la cap, care ţine afectiv şi efectiv la unitatea partidului. După ce a „lămurit” lucrurile în organizaţia judeţului Timiş, vrea probabil să le lămurească identic la nivel naţional. De-a lungul timpului, conducerea PSD, indiferent de cine a fost asigurată, a săvârşit nenumărate greşeli, costisitoare în planul imaginii şi credibilităţii, dar niciodată parcă nu a purces la o asemenea vânătoare de vrăjitoare incalificabilă, care aduce prejudicii stangii romanesti. Cu luminile şi umbrele lui, cu calităţile sale, preponderente asupra defectelor, Mircea Geoană este nu doar preşedintele Senatului, şi senator de Dolj, ci şi o voce credibilă a partidului, o personalitate a scenei politice româneşti, bine cunoscută în peisajul stângii europene. Şi dacă Victor Ponta are dificultăţi, simţindu-i respiraţia în ceafă, şi-l suportă anevoios, efortul de înţelegere, de acceptare necondiţionată trebuie să-i apaţină. Cât nu este prea târziu. Nimeni nu-i va ierta derapajele periculoase în care se hazardează. Dintr-o răsturnare cu maşina de raliu a ieşit, spre bucuria tuturor, viu şi nevătămat. Cu destinul partidului nu poate face acelaşi lucru. Dacă înţelege asta, înţelege destul, poate chiar totul.