Razie de amploare în tot judeţul

0
411

razie 1În noaptea de sâmbătă spre duminică, poliţiştii doljeni au organizat o razie de amploare în tot judeţul, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale comise cu violenţă în mediul public şi a abaterilor de la normele de circulaţie rutieră, în special în zona discotecilor, cluburilor de noapte, barurilor şi a altor localuri de alimentaţie publică. La acţiune au participant peste 280 de poliţişti de la structurile de ordine şi siguranţă publică, investigaţii criminale şi rutieră din cadrul IPJ Dolj, în cooperare cu lucrători din cadrul Jandarmeriei. Conform reprezentanţilor IPJ Dolj, au fost instituite peste 60 de filtre rutiere şi au fost controlate 154 de baruri şi discoteci. La filtrele rutiere, oamenii legii au oprit pentru verificări peste 1.000 de autovehicule, iar în urma abaterilor constatate au fost reţinute 21 de permise de conducere, dintre care 17 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. De asemenea, au fost legitimate peste 1.430 de persoane, 23 dintre acestea fiind conduse la sediul subunităţilor de poliţie pentru continuarea cercetărilor. „Poliţiştii au constatat 17 infracţiuni, din care două de natură judiciară şi alte 15 la regimul circulaţiei rutiere, fiind depistaţi 14 autori de infracţiuni. Pe parcursul acestor activităţi au fost aplicate 275 de sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a amenzilor fiind de 122.875 lei”, ne-a declarat inspector principal Cătălin Dochia, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.