Craiova – Mediaş se dispută la Piteşti

0
425

pitestiPartida decisivă pentru play-off, dintre Universitatea Craiova şi Gaz Metan Mediaş, se va disputa pe arena „Nicolae Dobrin” din Piteşti, duminică, de la ora 20.30. Deşi cei de la Pandurii erau dispuşi să cedeze arena din Severin pentru meciul Craiovei, lucrurile s-au împotmolit ulterior, pare-se din cauza celor de la Dinamo. Ultimul meci jucat de Ştiinţa în Trivale a fost derby-ul cu Steaua din toamna lui 2015, pierdut de alb-albaştri cu 2-0. Biletele la meci vor fi puse în vânzare începând de azi, după ora 14 şi vor putea fi achiziţionate de la magazinul clubului, dar şi din benzinăriile OMV, dar şi de la magazinele Orange, Vodafone sau Germanos. Costul lor: 5 lei la peluze, 10 lei la tribuna a II-a, 15 lei la tribuna 1 şi 30 de lei la tribuna 0.

Oficialii Craiovei n-au încercat să aducă o nocturnă mobilă pe „Extensiv”, locul unde alb-albaştrii nu au pierdut niciun meci în acest campionat şi au câştigat 22 de puncte din 24 posibile. În schimb, pierderea meciului decisiv cu Gaz Metan ar însemna pierderi de sute de mii de euro pentru club, ca să nu le mai luăm în calcul pe cele de imagine. O soluţie mai bună decât Piteştiul ar fi fost Mioveniul, unde terenul este mai bun, iar tribunele sunt aproape de gazon, presiunea pentru oaspeţi fiind mai mare. O variantă mai proastă decât Piteştiul era decât Arena Naţională.