Împăduririle, sprijinite prin fonduri APIA

0
2508

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că, până la 31 martie a.c., deţinătorii de teren agricol şi neagricol pot accesa Schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”, în cadrul Măsurii 8 „Investiţii în dezvoltarea zonelor împădurite şi îmbunătăţirea viabilităţii pădurilor”, SubMăsura 8.1 „Împăduriri şi crearea de suprafeţe împădurite” din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală – PNDR 2014 – 2020. Totodată, de astăzi începe campania de depunere a cererilor unice de plată aferente Campaniei 2017.

Această schemă de ajutor de stat este implementată de APIA. Sprijinul financiar pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite se acordă deţinătorilor publici şi privaţi de terenuri agricole şi neagricole şi vizează plantaţiile forestiere realizate prin: trupuri de pădure pe terenurile agricole şi neagricole; perdele forestiere de protecţie pe terenurile agricole şi neagricole.

Sprijinul este în valoare fixă

apiaÎn categoria deţinătorilor publici de teren agricol şi neagricol sunt incluse unităţile administrativ-teritoriale de nivel LAU 2 (comune, oraşe, municipii) şi alte persoane juridice de drept public, precumşi formele asociative ale acestora. În categoria deţinătorilor privaţi de teren agricol şi neagricol sunt incluse persoanele fizice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale, societăţile comerciale, asociaţiile şi fundaţiile, alte persoane juridice de drept privat, precum şi formele asociative ale acestora.

          “Suprafaţa terenului propus pentru împădurire, în cazul realizării de trupuri de pădure trebuie să fie de cel puţin 1 ha, iar suprafaţa compactă minimă împădurită să fie de cel puţin 0,5 ha; în cazul realizării de perdele forestiere de protecţie suprafaţa terenului propus pentru împădurire trebuie să fie de cel puţin 0,5 ha, iar suprafaţa compactă minimă împădurită să fie de cel puţin 0,1 ha”, ne-a precizat Laurenţiu Nicolae Dădulescu, director executiv al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Dolj.

          Sprijinul financiar se acordă ca valoare fixă, reprezentată de costurile standard pentru împădurirea deterenuri agricole şi neagricole, după cum urmează: costuri pentru înfiinţarea   plantaţiilor   forestiere   şi   costuri cu elaborarea proiectului tehnic de împădurire, acordate sub formă de primă, denumită Prima 1costuri de întreţinere a plantaţiei forestiere, costuri de îngrijire a plantaţiei forestiere, precum şicosturi pentru compensarea pierderilor de venit agricol ca urmare a împăduririi acordate sub formă deprimă anuală, pentru o perioada de 12 ani, denumită Prima 2.

Terenul să fi fost declarat la APIA, în urmă cu 2 ani

laurentiu nicolae dadulescuNumai beneficiarii, deţinători de terenuri agricole, încadraţi în categoria fermierilor activi la momentul depunerii aplicaţiei, pot beneficia de compensaţii pentru acoperirea pierderilor de venit agricol ca urmare a împăduririi terenurilor, componentă a Primei 2. Beneficiarii care deţin terenuri agricole şi/sau neagricole proprietate a statului şi terenuri agricoleşi/sau neagricole proprietate a unităţilor administrativ-teritoriale (UAT) sau asociaţiilor acestora beneficiază numai de sprijinul acordat în baza Primei 1.

          “Terenul agricol eligibil destinat împăduririi trebuie să fi fost declarat la APIA în urmă cu cel puţin 2 ani, respectiv să acopere minimum două campanii integrale de primire a cererilor unice de plată pe suprafaţă (C2014 şi C2015), iar pentru acest teren trebuie să fi fost respectate în această perioadă standardele de ecocondiţionalitate relevante. Terenul neagricol reprezintă o suprafaţă de teren inclusă în blocurile fizice identificate în LPIS care nu este utilizată în scop agricol sau care are utilizare agricolă şi este încadrată în categoriile de folosinţă teren arabil, pajişti permanente şi culturi permanente, fiind identificată în LPIS, dar pentru care nu a fost asigurat un nivel minim de întreţinere prin respectarea standardelor de ecocondiţionalitate relevante pe parcursul ultimilor 2 ani, respectiv să acopere minimum 2 campanii integrale de primire a cererilor unice de plată pe suprafaţă (C2014 şi C2016)”, a punctat Laurenţiu Nicolae Dădulescu.

Atenţie la materialul forestier utilizat

apia 1Valoarea maximă a sprijinului public pentru un proiect acordat în baza schemei, care înglobează toate costurile standard aferente Primei 1, respectiv Primei 1 şi Primei 2, după caz, plătite pe durata de aplicare a contractului de finanţare, este de 7.000.000 euro. Condiţii specifice schemei: lucrările de împădurire până la atingerea stării de masiv se execută în baza unui proiect tehnic de împăduriri care respectă Normele tehnice silvice nr. 1, în cazul realizării de trupuri de pădure, sau Normele tehnice silvice nr. 2, în cazul realizării de perdele forestiere de protecţie, elaborat de persoane fizice sau persoane juridice de specialitate atestate de autoritatea naţională în domeniul silviculturii pentru proiectarea şi/sau executarea lucrărilor de îmbunătăţiri funciare din domeniul silvic. Formulele şi schemele de împădurire vor lua în considerare numai speciile forestiere din listele speciilor forestiere de arbori şi arbuşti utilizate în lucrările de împăduriri prezentate în anexa nr. 2 din Ordinul MADR nr.857/2016. Materialul forestier utilizat la lucrările de   împădurire trebuie să respecte prevederile Legii nr.107/2011 privind   comercializarea materialelor forestiere de reproducere, cu modificările şi completările ulterioare. Lucrările de înfiinţare a plantaţiilor forestiere se vor realiza în maximum 2 ani de la data semnăriicontractului de finanţare. Lucrările de îngrijire ale arboretelor efectuate după închiderea stării de masiv se vor realiza avându-se în vedere ca indicele de închidere a coronamentului să nu scadă sub valoarea de 0,7. Prima lucrare de îngrijire a arboretelor se va realiza în anul 7 sau 8, iar a doua lucrare de îngrijire a arboretelor se va realiza în anul 10 sau 11, conform proiectului tehnic de împădurire.

Obligaţia de menţinere a plantaţiei

          Plantaţia forestieră realizată în baza schemei va fi menţinută pe suprafaţa care face obiectul proiectului cel puţin pe perioada de implementare a contractului de finanţare, respectând condiţiile referitoare larealizarea lucrărilor de împădurire, întreţinere  a plantaţiilor şi îngrijire a arboretelor prevăzute înprezenta schemă. Se va avea în vedere ca, pe toată perioada cuprinsă între data finalizării ultimei lucrări de întreţinere a plantaţiei şi data finalizării contractului de finanţare indicele de închidere acoronamentului să nu scadă sub valoarea de 0,7.

          Beneficiarii schemei nu trebuie să fie beneficiarii altor forme de sprijin din Fondurile ESI sau alte fonduri publice pentru aceeaşi suprafaţă de teren pe perioada de acordare a sprijinului în baza schemei,cu  excepţia, după  caz,  a  plăţilor   directe   (Pilonul   I   al   Politicii  Agricole   Comune)   sau  a   plăţilor compensatorii acordate pe suprafaţă prin măsurile de dezvoltare rurală. În cazul în care beneficiarul demarează lucrările de înfiinţare a plantaţiilor în baza schemei începând cu data de 1 octombrie, acesta poate să beneficieze pentru anul respectiv de plăţile directe acordate pe suprafaţă în baza Regulamentului (UE) nr. 1.307/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor norme privind plăţile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 637/2008 al Consiliului şi a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului.

Cererile unice de plată se depun de astăzi

          “Aş dori să mai reamintim fermierilor că, începând de astăzi, 01 martie, demarează Campania de primire a Cererilor unice de plată pentru anul 2017. Astfel, Cererile unice de plată se vor depune până la data de 15 mai a.c. la Centrul judeţena APIA. Recomandăm fermierilor ca, înainte de a veni la APIA să se prezinte la Primărie pentru a verifica în Registrul Agricol situaţia terenului pe care îl utilizează, iar dacă au în exploataţie şi animale să verifice situaţia acestora în registrul Naţional al Exploataţiilor (RNE) cu ajutorul medicului veterinar concesionar, asociaţiei sau propriilor evidenţe, dacă este utilizator SNIIA. Facem precizarea că, şi în acest an, completarea declaraţiei de suprafaţă se realizează electronic folosind aplicaţia IPA Online, care poate fi accesată din butonul dedicat situat pe pagina de început a site-ului APIA, însă finalizarea şi închiderea Cererii unice de plată în IPA Online se face numai în Centrele APIA, în prezenţa funcţionarului responsabil cu primirea cererii, după verificarea acesteia şi a mesajelor din controlul parcelelor digitizate, precum şi corectarea eventualelor probleme semnalate de către sistemul informatic. Acelaşi principiu se aplică şi pentru fermierii, crescători de animale, care vor completa Cererea unică de plată – declaraţie sector zootehnic, împreună cu funcţionarul APIA, în aplicaţia dedicată sectorului zootehnic”, a concluzionat Laurenţiu Nicolae Dădulescu directorul executiv al APIA Dolj, .