Craiova colectează selectiv deşeurile de ambalaje – Containerele albastre, galbene şi verzi vor împânzi oraşul

0
410

„Hârtia la albastru, plasticul şi metalul la galben şi sticla la verde”. Acestea sunt eco-instrucţiunile pe care trebuie să le urmeze craiovenii de acum înainte, dacă vor să trăiască într-un oraş mai curat. Ieri, a fost lansat sistemul de colectare selectivă a deşeurilor de ambalaje, la Craiova, dar euro-containerele în trei culori au fost instalate deja, în mai multe cartiere, aşteptând ca trecătorii care se opresc curioşi să citească eticheta, să şi revină cu ambalajele şi să le arunce, pe fiecare în pubela sa.

Parteneriatul dintre Primăria municipiului Craiova, Eco-Rom Ambalaje şi SC Salubritate SRL Craiova vine să îndeplinească un obiectiv mai vechi al edilului Antonie Solomon, care vrea să facă din Craiova, cel mai curat oraş din România. „În urmă cu opt ani, ne-am propus să intrăm într-o competiţie pentru ca municipiul Craiova să fie cel mai curat oraş din România. Atunci am început să facem educaţie cetăţenilor, să le demonstrăm că putem să trăim într-un oraş civilizat şi curat, dar vrem şi mai mult. Oraşul trebuie să se dezvolte şi vrem o dezvoltare ecologică, durabilă, într-un mediu sănătos pentru toţi craiovenii”, a declarat Antonie Solomon.

62 de puncte de colectare în tot oraşul

Containerele galbene, verzi şi albastre au răsărit ca ciupercile după ploaie în mai multe zone din oraş, şi ele continuă să apară. Operatorul de salubritate intenţionează ca până la finele lunii octombrie, 62 de puncte de colectare selectivă să fie amplasate în zonele: Brazda lui Novac, Rovine, Lăpuş, Craioviţa şi Valea Roşie. „Deocamdată avem 15 puncte şi până la sfârşitul săptămânii sper că vom avea deja 30. În curând, toate cele 62 de puncte vor fi instalate pentru că se lucrează intens la aceste proceduri. Am observat că unele dintre containere sunt deja pline până la jumătate, ceea ce înseamnă că avem o reacţie pozitivă şi că ai noştri concetăţeni ştiu ce au de făcut”, a explicat Flavius Sirop, administratorul SC Salubritate SRL Craiova. Tot ceea ce se colectează în containere merge la reciclat, iar banii proveniţi din vânzarea ambalajelor către agenţii de reciclare vor fi folosiţi pentru a acoperi costurile de operare a sistemului şi pentru investiţii în alte activităţi ecologice în plan local. Pentru început, 70.000 de locuitori vor beneficia de cele 62 de puncte de colectare selectivă a deşeurilor care vor acoperi 20 – 25 % din municipiul Craiova. Pe viitor însă, sistemul va fi extins la nivelul întregului oraş.

Se caută al patrulea partener

Primii paşi spre ecologizarea Băniei a fost făcut. Primăria Craiova şi-a dat acordul, Eco-Rom a furnizat containerele, iar operatorul de salubritate a început să le plaseze în tot oraşul. Pentru ca sistemul de colectare selectivă a deşeurilor să se pună bine pe picioare, se caută cel de-al patrulea partener – cetăţeanul. La acest moment, mare parte dintre craioveni sunt nevoiţi să meargă câteva sute de metri până la punctul de colectare a deşeurilor, fapt ce i-ar putea face pe mulţi dintre ei să se lase păgubaşi şi să arunce gunoiul ca şi până acum în spatele blocului. Autorităţile locale speră însă într-o reacţie pozitivă a oamenilor.

Până în 2014, România trebuie să ajungă la 15 %  gradul de colectare selectivă a deşeurilor, iar până în 2020 trebuie, la aproape 50 %. În momentul de faţă, procentul este de doar 1 %, iar ţara riscă sancţiuni drastice impuse de comunitate europeană dacă nu realizează aceşti parametri.