Fără bugetul naţional aprobat, România este blocată

0
372

psd (2)Comitetul Executiv Judeţean Dolj al Partidului Social Democrat s-a întrunit, ieri, în şedinţă şi a votat mai multe documente cu implicaţii în viaţa politică actuală. Astfel, social-democraţii au adoptat o rezoluţie privind susţinerea Guvernului Grindeanu, o alta pentru susţinerea lui Liviu Dragnea în funcţia de preşedinte al PSD, dar şi de mandatare a colegilor lor din guvernare de a sprijini construcţia autostrăzii Craiova-Piteşti şi a spitalului regional în Craiova. Totodată s-a solicitat declanşarea procedurilor de excludere din partid a lui Mihai Chirică, primarul Iaşiului. Prin vocea lui Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, liderii social-democraţi au precizat că neadoptarea bugetului naţional face ca întreaga ţară să parcurgă un al doilea an consecutiv în care folosirea fondurilor europene să fie imposibilă. Motiv pentru care Doljul este şi el un judeţ, în prezent, închis, la capitolul investiţional.

  Într-o conferinţă de presă susţinută ieri, liderii locali ai PSD Dolj au precizat că şedinţa de Comitet Executiv Judeţean s-a încheiat cu adoptarea mai multor rezoluţii. Prima priveşte susţinerea Guvernului Grindeanu, cea de a doua se referă la votul de încredere dat preşedintelui PSD, Liviu Dragnea. A urmat rezoluţia prin care se cere declanşarea procedurilor de excludere din partid a primarului din Iaşi, Mihai Chirică.

Excluderile, la mâna Comitetului Executiv Naţional

psd (1)„Acesta (n.r. – Mihai Chirică) poate fi exclus doar de Comitetul Executiv Naţional. Au fost colegi care au cerut să introducem în interiorul rezoluţiei şi solicitarea privind excluderea lui Cătălin Ivan, europarlamentar, din acelaşi motiv. Nu putem să mergem la drum, unii hăis, alţii cea! Dacă vor să critice partidul, să o facă în interiorul partidului, nu în afară şi să-şi câştige un capital electoral propriu pe situaţia emoţională actuală”, a precizat deputatul Claudiu Manda.

Blocarea bugetului împinge execuţiile de lucrări în toamnă

  psd (3)Vorbind despre implicaţiile întârzierii în adoptarea bugetului de stat, ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Lia Olguţa Vasilescu, a atras atenţia că: „Situaţia în ceea ce priveşte bugetul este foarte gravă. Şi vreau să vă spun că au venit colegi de-ai noştri, primari, care vor să-şi pună eşarfa tricoloră şi să se ducă ei să protesteze la Cotroceni. Pentru că nu pot să dea drumul la nicio investiţie. Atât timp cât bugetul naţional nu este aprobat, nici cel judeţean şi nici cel local nu pot fi aprobate. Până ajungi să faci licitaţiile, până faci bugetul, ajungi să te duci spre luna august. Au fost situaţii când, în Craiova, am început asfaltările în august, în urmă cu câţiva ani, la o schimbare de guvern. Nu înţelegem absolut deloc întârzierea aprobării bugetului României de către preşedinte. S-a mai blocat 5 zile pentru obţinerea avizului CSAT. Deşi, anul trecut, guvernul Cioloş a aprobat bugetul, fără să fie nevoie de avizul CSAT, ce oricum a venit ulterior. Acum, iată, ne-am aşteptat ca, după ce trecem de Parlament, să vină foarte repede bugetul, pentru că suntem foarte mult în întârziere. Este vorba despre toată România, care este blocată la ora actuală”.

Spitalul Regional Craiova a fost adus în discuţie şi s-a precizat că se va face din bani europeni. Nu s-a renunţat la ideea de a construit aceasta unitate spitalicească din fonduri europene, mai ales că finanţarea pentru studiul de fezabilitate există. Este o certitudine pe care ministrul Muncii a exprimat-o tot ieri.

Craiova-Piteşti: autostradă cu bani alocaţi pentru studiul de fezabilitate

  psd„Este o fişă de investiţii aprobată în Masterplanul pe transporturi, în septembrie trecut. Au fost termene succesive care s-au amânat din cauza solicitările de clarificări, ce au venit legate de documentaţia de atribuire şi de caietul de sarcini. În momentul de faţă există finanţare pentru plata studiul de fezabilitate şi studiile tehnice. Aşteptăm ca, în prima decadă a lunii martie, să avem depunerile pentru ofertele la studiul de fezabilitate şi proiectele tehnice ale autostrăzii Craiova-Piteşti şi studiile tehnice pentru centura ocolitoare Balş şi centura ocolitoare Slatina”, a declarat Ovidiu Flori, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

„Doljul este închis”

  Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a susţinut cu tărie că lipsa adoptării cât mai urgente a bugetului naţional duce la o situaţie gravă, pe care oamenii din administraţia publică o anticipează a fi foarte periculoasă. „În anii buni şi foarte buni, bugetul României era stabilit din luna decembrie. Acum, noi nu putem ştii dacă bugetul se va mai întoarce la Parlament. Toate aceste lucruri ţin ţara în loc. Nu este vorba numai de legea bugetului şi nu vorbim de un moft. Judeţul Dolj, cu 111 localităţi, este unul înschis, acum. Din momentul publicării  bugetului în Monitorul Oficial mai trebuie să treacă 45 de zile pentru a fi adus la cunoştinţa publicului. Deci, vorbim deja de luna aprilie, când putem trimite de la Craiova fiecărei localităţi datele bugetare. Din acel moment, având banii, poţi ca autoritate locală să treci la licitaţii. Mai trec două-trei luni pentru organizarea licitaţiilor. Deci, s-a dus anul! Putem spune că avem, acum, doi ani închişi la capitolul investiţii. Oare nu se gândeşte nimeni la România? Eu mă bucur de această majoritate tăcută, de milioanele de oameni care au votat PSD-ul şi care nu au răspuns unor provocări, pentru că cine ştie de incident neplăcut se putea provoca” a afirmat Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj.

  La finalul conferinţei de presă, ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Lia Olguţa Vasilescu, a mai specificat că în interiorul PSD nu există scindări, însă crede că s-a depăşit o anumită limită. „Şi eu sunt un critic, dar în interiorul partidului, şi cred că domnul Chirică a greşit”, a punctat Lia Olguţa Vasilescu.