Liga I iese din hibernare

0
709

Campionatul se reia astăzi, cu etapa a 22-a, prima din cele cinci rămase de disputat din sezonul regulat

pozaDupă cea mai scurtă pauză de iarnă din istoria primei ligi, aceasta se reia astăzi, cu etapa a 22-a a sezonului regulat. Ce s-a întâmplat într-o lună şi jumătate, cât a durat pauza competiţională? În primul rând clasamentul a suferit modificări. Pandurii a pierdut 6 puncte, 3 din cauză că nu a continuat meciul de la Târgu Mureş, pierdut oricum cu 3-0 la „masa verde”, iar alte 3 din cauza datoriilor, această din urmă penalizare fiind acordată şi echipelor Gaz Metan Mediaş şi ASA.

Două dintre cele 14 echipe au suferit schimbări majore ale lotului, ASA şi Pandurii, formaţii aflate în insolvenţă. Dacă ardelenii şi-au mai păstrat câţiva titulari, veteranii Mureşan, Marius Constantin şi Emil  Dică, cei de la Pandurii au pierdut toţi jucătorii de bază, cu excepţia portarului Stanca. Cele două formaţii, alături de Chiajna, sunt şi cele care şi-au schimbat conducerea tehnică în iarna aceasta. După cum se prezintă situaţia acum, lupta pentru evitarea retrogradării se va purta în trei, respectiv între ASA, Timişoara şi Pandurii. Concordia Chiajna şi-a adus un antrenor cu potenţial şi are stabilitate în lot, dar şi financiară, aşa încât e greu de crezut că va avea emoţii în finalul campionatului.

Sigur, lupta pentru play-off se anunţă cea mai interesantă. Dintre cele 7 echipe care se luptă pentru sextetul de play-off, cea mai slăbită pare să fie Dinamo, care a pierdut tripleta ofensivă Gnohere-Rotariu-Lazăr, punându-l în loc doar pe Bawab. Primul „11” al lui Andone pare competitiv, dar numai atât, iar lupta pe 3 fronturi pe care trebuie să o poarte necesită un lot echilibrat numeric şi valoric. Craiova l-a vândut pe Vătăjelu, dar nu pare afectată de acest lucru, deoarece Dimitrov a umplut rapid golul lăsat de fostul căpitan. Din păcate, Mulţescu nu are certitudinea că a căpătat în sfârşit un vârf de atac de valoare, bosniacul Fajic neconfirmând, cel mai bun vârf al Ştiinţei în stagiul maltez fiind puştiul Markovic, care s-a accidentat însă, şi oricum nu avea drept de joc până în aprilie. Liderul Ligii I, Viitorul, a rămas fără cel mai bun jucător, Răzvan Marin, iar Hagi se bazează că acesta va fi suplinit de unul dintre foştii jucători ai Chiajnei, Roşu şi Purece. Steaua a rămas şi ea fără Adi Popa şi Toşca, însă a transferat cei mai buni atacanţi din Liga I, Gnohere şi Alibec, recupuerându-l între timp şi pe Florin Tănase. Paradoxal, Astra, echipă la care se dezvoltă un conflict între antrenor şi conducere, pare echipa din faţă care s-a întărit cel mai mult în pauza de iarnă. Deşi l-a cedat pe Alibec, pierdere asumată de mai multă vreme, campioana şi-a păstrat restul lotului şi a transferat jucători de valoare pe poziţiile neacoperite, reuşind să-l ţină şi pe capriciosul Budescu. Gaz Metan i-a pierdut pe jucătorii care împreună reuşiseră 25 din cele 33 de goluri înscrise în campionat, Llullaku şi Axente. Totodată, a continuat politica readucerii unor foşti jucători, Akaki Khubutia şi Aymen Tahar fiind doi dintre cei mai buni fotbalişti care au trecut pe la Mediaş. CFR Cluj este echipa din Top 7 care nu a pierdut niciun jucător important în pauza de iarnă, transferând în schimb doi jucători buni de atac, Deac şi Bumba.

La mijlocul clasamentului, Iaşiul pare singura echipă care să producă surpriza şi să se amestece în lupta pentru play-off. Deşi l-a cedat pe Creţu, care intrase în ultimele 6 luni de contract, moldovenii au umplut imediat golul semnându-l pe Răuţă şi l-au readus pe Golubovic, care în Copou a dat randament. Spre deosebire de ieşeni, Botoşaniul pare să fi renunţat la pretenţiile de play-off, după ce a cedat jucători importanţi, în timp ce FC Voluntari, prima adversară a Ştiinţei, şi-a păstrat intact lotul, dar nu-l poate folosi pe atacantul Adi Bălan, accidentat în amicalele iernii.

Meciurile de azi, de la Giurgiu şi Severin, au două favorite certe, Astra şi CSMP Iaşi, cele mai atractive partide ale rundei fiind CFR Cluj – Steaua şi Dinamo – Viitorul.

Universitatea Craiova

Au venit: Mingote (ASA), Dimitrov (Botoşani), Barthe (Grasshoppers), Drăghici (Vâlcea), Fajic (China, liga a II-a).

Au plecat: L. Popescu, Kay, Rambe, Surugiu, Vătăjelu.

Echipa tip: Calancea – Dimitrov, Barthe, Acka, Briceag – Madson, Zlatinski – Ivan, Băluţă, Nuno Rocha – Fajic. Antrenor: Gheorghe Mulţescu.

Viitorul

Au venit: N. Roşu (Chiajna), Morar (ASA), Mladen (Sudtirol).

Au plecat: Carp, R. Marin, Brandan, Dani Lopez.

Echipa tip: Râmniceanu – Hodorogea, Ţâru, Boli, Cr. Ganea – Benzar, Nedelcu, N. Roşu – Chiţu, Fl. Coman, Iancu. Antrenor: Gheorghe Hagi.

FCSB

Au venit: M. Bălaşa (Trapani), Gnohere (Dinamo), Alibec (Astra).

Au plecat: Ad. Popa, Toşca, Onţel, Mitrea, D. Popescu, Vâlceanu, Bourceanu, Golubovic, Aganovic.

Echipa tip: Niţă – Enache, Tamaş, M. Bălaşa, Momcilovic – Fl. Tănase, Pintilii, Boldrin, Amorim – Alibec, Gnohere.

Gaz Metan Mediaş

Au venit: Akaki (Dinamo Tbilisi), Itoua (liber), Tahar (Sagan), Sikorski (Khimki).

Au plecat: Llullaku, Axente, Susnjar.

Echipa tip: Pleşca – Creţu, Trtovac, Akaki, Rugasevic – R. Zaharia, I. Cristea – Al. Munteanu, Tahar, Eric – Sikorski. Antrenor: Cristi Pustai.

Dinamo

A venit: Bawab (Umm Salal).

Au plecat: Rotariu, V. Lazăr, Gnohere, Cobrea.

Echipa tip: Brănescu – Romera, Maric, Nedelcearu, St. Filip – Busuladzic – Hanca, Nistor, Palic – Bawab – Nemec. Antrenor: Ioan Andone.

CFR Cluj

Au venit: Deac (Tobol), Bumba (Hapoel Tel Aviv).

Au plecat: Negruţ, Vereş, C. Ene, Hodgyai.

Echipa tip: T. Marc – Tiago Lopes, Larie, Horj, Camora – Nascimento, Sorsa – Nouvier, Deac, Bumba – Bud. Antrenor: Vasile Miriuţă.

Astra

Au venit: Iliev (Botoşani), S. Buş (Sheffield Wednesday), Piţian (Pandurii), Belu (ASA), Boboc (Mioveni), Wellington (AEL Limassol).

A plecat: Alibec.

Echipa tip: S. Lung – Geraldo, Săpunaru, Fabricio –  Al. Stan, Seto, Teixeira, Junior Morais – D. Niculae, Budescu, S. Buş. Antrenor: Marius Şumudică.

FC Botoşani

Au venit: Endrick (Apollon Limassol), L. Buş (Ramat Hasharon), Unguruşan (Pandurii), Tincu (Chiajna), Kuku (ASA), Cârstocea (ACS Poli),

Au plecat: Iliev, Willie Barbosa, Matulevicius, Dimitrov, Astafei.

Echipa tip: Albuţ – Unguruşan, Miron, Tincu, Muşat – L. Buş, Vaşvari, Endrick, M. Roman – Herghelegiu, Kuku. Antrenor: Leo Grozavu.

CSMP Iaşi

Au venit: Panţâru (Miroslava), Răuţă (Pandurii), Golubovic (FCSB).

Au plecat: Hotoboc, Piccioni, Saric, Creţu, Martin.

Echipa tip: Grahovac – I. Voicu, Frăsinescu, Mihalache, Sato – Bole, Răuţă, Vasile Gheorghe, Ciucur – Golubovic, Andrei Cristea. Antrenor: Eugen Neagoe.

FC Voluntari

A venit: Andrei Ionescu (Lys).

Au plecat: A. Lungu, A. Voicu.

Echipa tip: Bornescu – Maftei, Spahija, Cazan, Acsinte – C. Lazăr, L. Marinescu, Căpăţână – Ivanovici, Cernat, Ad. Bălan. Antrenor: Florin Marin.

Pandurii

Au venit: L. Popescu, Surugiu (ambii Craiova), C. Ene, Negruţ (ambii CFR Cluj), Samson, Buşu, Stana, Firţulescu (toţi de la Vâlcea), Hamed (ASA), Elton da Silva (Zalgiris Vilnius), Fl. Ilie, Păcurar (ambii Luceafărul Oradea), Tătaru (Olimpia) Tigoianu (Tărlungeni).

Au plecat: Buijs, Vasilijevic, Bunoza, Grecu, Ţucudean, Pleaşcă, Sânmărtean, Antal, V. Alexandru, Mrzljak, Lazar, Voiculeţ, Herea, V. Munteanu, Piţian, Obodo, Răuţă.

Echipa tip: Stanca – Samson, Ene, Erico, Buşu – Surugiu, Stana, Elton, Hlistei – Negruţ, Dănăricu. Antrenor: Flavius Stoican.

Concordia Chiajna

Au venit: Herea, V. Munteanu (ambii Pandurii), Dobrosavlevici (ASA), N’Doye (Cetate Deva).

Au plecat: N. Roşu, Ad. Cristea, Tincu, Constantinescu, Madeira, Tincu, Mamele.

Echipa tip: Bălgrădean – Bărboianu, Melinte, Dobrosavlevici, Bucurică – V. Munteanu, N’Doye, M. Cristescu, Serediuc – Herea, Pena. Antrenor: Dan Alexa.

ASA Tg. Mureş

Au venit: B. Nicoliţă (Făurei), Medina (Sioni), Velayos (Ferrol), Rougalas (Leuven), Pap (Luceafărul Oradea), Bolboaşă (U Cluj), Bâtfoi (Baloteşti), Balgiu (Afumaţi), Dulap (Pâncota), Sin (Tărlungeni).

Au plecat: Mingote, G. Matei, Viciu, Zicu, Ioniţă, Borza, Hamed, Kuku, Belu, Dobrosvlevici, Andre, Ursu, Surdu, Cordoş, Viciu, Jakobovich, Netzer, Morar.

Echipa tip: Pap – Velayos, Rougalas, M. Constantin, Mendy – G. Mureşan – Nicoliţă, E. Dică, Candrea, Sin – Ciolacu. Antrenor: Ilie Stan.

ACS Poli Timişoara

Au venit: Soljic (Zapresic), Fucek (Viikingur), Lokaj (Koper).

Au plecat: Cârstocea, Vădrariu, I. Roşu, Llorente.

Echipa tip: Straton – Străuţ, Bocşan, Cânu, Şeroni – Artean, Fucek – Bărbuţ, M. Croitoru, Doman – Drăghici. Antrenor: Ionuţ Popa.