SRI a informat MAI cu privire la deturnarea acţiunilor de protest din Capitală

0
551

sri-sigla-465x390Serviciul Roman de Informatii (SRI) a trasmis instituţiilor abilitate toate datele şi informaţiile obţinute cu privire la intenţiile de organizare sau deturnare a acţiunilor de protest din centrul Capitalei, existând şi un schimb de informaţii operativ cu Ministerul de Interne. SRI o contrazice astfel pe  Carmen Dan, ministrul de Interne care afirmase referitor la violentele izbucnite la protestul din Bucuresti ca nu a primit informari prealabile de la servicii ca la miting ar fi urmat sa aiba loc provocari.

“În legătură cu afirmaţiile apărute în spaţiul public referitoare la informarile SRI cu privire la protestele din data de 1 februarie 2017, facem urmatoarele precizari:
Serviciul Român de Informaţii a actionat potrivit competenţelor legale detinute, datele şi informaţiile obţinute cu privire la intenţiile de organizare sau deturnare a acţiunilor publice de protest din centrul Capitalei fiind transmise operativ institutiilor legal abilitate să intervină pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice. In aceasta situatie a existat un schimb de informaţii operativ, potrivit procedurilor stabilite la nivelul instituţiilor, cu Ministerul Afacerilor Interne, la nivelul Secretarului de Stat Stefu Viorel si Bogdan Despescu – IGPR, precum si la nivelul Jandarmeriei si SPP”, se precizeaza intr-un comunicat remis de SRI miercuri seara. SRI aminteste ca, in conformitate cu Legea 51/1991 privind securitatea nationala a Romaniei, republicata in 2014, si Legea nr. 14/1992, “are competente pentru obtinerea de date necesare prevenirii si contracararii activitatilor extremiste”. Astfel, arata Serviciul, “pe aceasta zona, SRI nu a avut surprize operationale”.  “SRI nu are competente in ceea ce priveste manifestarile gruparilor ultras, insa daca se obtin date de interes pentru institutiile cu atributii pe ordine publica acestea sunt furnizate cu celeritate, asa cum s-a intamplat in cazul protestelor din data de 1 februarie din Capitala”, subliniaza SRI.