Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a susţinut luni, 23 ianuarie a.c., o alocuţiune în cadrul evenimentului „Locuri şi sunete ale Micii Uniri. Cotrocenii secolelor XVIII – XIX. De la mănăstirea Cantacuzină, la reşedinţa domnească a lui Alexandru Ioan Cuza”.
Vă prezentăm în continuare textul alocuţiunii:
„Domnule Preşedinte al Academiei Române,
Înaltpreasfinţia Voastră,
Preasfinţia Voastră,
Onorată asistenţă,
Astăzi, în seara zilei de 23 ianuarie, ne-am adunat aici, în Palatul Cotroceni, pentru a comemora unul din evenimentele de suflet ale românilor, Mica Unire.
Această unire s-a petrecut, cum toată lumea ştie, în două etape: în 5 ianuarie 1859 la Iaşi şi în 24 ianuarie 1859 la Bucureşti, acum 158 de ani. Ce moment de glorie pentru România!
România care, atunci, începuse să se manifeste. A fost după un război care a redefinit ceea ce astăzi numim «sferele de influenţă». Rusia fusese trimisă mai înspre Est şi Marile Puteri au avut de rezolvat probleme regionale complicate. Evident că unii au fost «pentru» ca românii să-şi exprime voinţa, şi a fost destul de evident că această voinţă a fost unirea Principatelor, alţii s-au opus.
Ce moment frumos că atunci românii şi-au impus voinţa! Ce clasă politică am avut noi atunci, când a început să ia fiinţă naţiunea română! Şi ce clasă politică avem astăzi, când cei care au fost aleşi să conducă ţara se ocupă în mod paradoxal de cu totul alte lucruri.
Atunci, 1859, politicienii s-au preocupat de naţiune, de Unirea Principatelor. Ai noştri se ocupă de graţiere – graţierea propriilor dosare. A fost ales atunci Cuza, Alexandru Ioan Cuza, domnitor în Moldova şi în Ţara Românească şi s-a apucat de treabă. Unirea Principatelor a început prin alegerea aceluiaşi domnitor în ambele Principate, dar ea s-a înfăptuit prin ce s-a construit, prin instituţiile, autorităţile, entităţile, actele normative care au început să pună cap la cap ce se întâmpla în Moldova, ce se întâmpla în Ţara Românească, şi astfel Unirea s-a petrecut, în fapt, prin legiferare şi prin administrare, prin guvernare.
1864. Codul Penal al lui Cuza a fost un cod penal după model francez, model considerat la vremea respectivă cel mai bun, cu o abordare modernă. A fost primul cod penal din România care incrimina corupţia, care făcea referire la infracţiunile de abuz în serviciu şi de conflict de interese.
Ce generaţie de politicieni am avut atunci, după Mica Unire! Oameni care au avut curajul să spună lucrurilor pe nume, şi ce politicieni avem astăzi. O coaliţie, aleasă să conducă România spre dezvoltare, se ocupă de modificarea Codului Penal. Se ocupă, în mod paradoxal, exact de ameliorarea Codului Penal într-un sens cel puţin discutabil: micşorarea amenzilor pentru abuz în serviciu. Ce diferenţă! Ce clasă politică am avut şi unde am ajuns!
În aceste zile, mai ales ieri, au avut loc proteste. Oamenii indignaţi au ieşit în stradă să protesteze împotriva acestor încercări de a modifica prin Ordonanţe de urgenţă legislaţia penală.
Am auzit fel şi fel de aberaţii. Imediat după ce au ieşit oamenii în stradă, activişti agitaţi şi agitatori au fugit la televiziunile obediente să explice poporului că este o nouă mineriadă – auzi, aberaţie – , este lovitură de stat. Cetăţenii, să dea lovitură de stat? Nu, politicienii dau lovitura de stat, doar că nu dau lovitura de stat, dau lovitura de graţie statului de drept din România.
De ce au ieşit oamenii? Simplu de tot: PSD şi cu satelitul lui, ALDE, au promis bunăstare românilor, au promis că vor rezolva problemele României, au promis dezvoltare economică, au promis salarii mai mari, au promis pensii mai mari. Și oamenii, de bună-credinţă, i-au votat.
Şi când au ajuns efectiv la guvernare, s-au apucat de cu totul altceva. S-au apucat să umble la legislaţia penală, pentru a-şi curăţa dosarele lor, ale colegilor de partid, ale celor care i-au susţinut în campanie probabil.
Asta i-a dus pe oameni în stradă, dragii mei! Una a fost promisă, alta a fost începută. De aici indignarea românilor. Nu vrea nimeni să dea lovitură de stat, nici nu vrea să răstoarne regimul.
Iar Guvernul? Ce contează Guvernul? Acest guvern doar nu-şi imaginează că a ieşit cineva în stradă pentru acest guvern. Oamenii au ieşit să-şi spună indignarea şi guvernanţii ar face bine să ia seamă.
Poate totuşi, cu această ocazie, a Micii Uniri, îşi amintesc că românii sunt un neam mândru, românii au dreptul la o clasă politică pe măsură. Această temă, în mod nefericit, a devenit o temă naţională.
Este evident că există un larg interes pentru această temă a schimbării Codurilor Penale şi a graţierii, şi dacă aşa este, atunci voi supune această temă dezbaterii publice şi votului popular.
Voi începe demersurile pentru un referendum, referendum prin care românii vor putea să se exprime, vor putea să spună dacă sunt de acord cu aceste demersuri sau nu. Fiindcă, atunci când au votat, aceste teme nu s-au găsit în programul de guvernare al PSD. Și atunci, dacă guvernanţii au făcut o temă din asta, vor trebui să suporte votul popular pe această temă.
Aparent vorbim despre chestiuni legate de Justiţie. Aparent, vorbim despre Ordonanţe de urgenţă pe teme foarte concrete. În realitate, dragi români, vorbim despre ce fel de naţiune vrem să fim.
Vrem să fim o naţiune puternică, un stat de drept sau vrem să fim o naţiune aşa şi aşa, cu un stat de drept care poate fi înmuiat şi discutat.
Vrem să fim o naţiune care seamănă cu generaţia care a făcut Mica Unire sau vrem să fim o naţiune care nu îndrăzneşte să ridice vocea?
Vrem să fim o naţiune între celelalte naţiuni aşa cum sunt naţiunile europene sau vrem să fim o naţiune care nu îndrăzneşte să ridice vocea în corul naţiunilor europene?
Aşadar, dragii mei, trebuie să ne hotărâm ce fel de naţiune suntem, ce fel de naţiune vrem să fim. Eu îmi doresc o naţiune puternică. Eu îmi doresc o naţiune de oameni mândri şi liberi.
Românii sunt mândri şi liberi şi îmi doresc o naţiune condusă de politicieni integri, îmi doresc o naţiune condusă de politicieni competenţi!
Orice altceva pentru mine este prea puţin, iar pentru a obţine acest lucru, pentru a atinge acest obiectiv, pentru mine niciun preţ nu este prea mare.
La mulţi ani!”
