Scriitorul Tudor Nedelcea, despre „Eminescu în Oltenia”

0
515

afis Tudor NedelceaPrima întâlnire a anului 2017 în cadrul proiectului „Poveştile noastre, povestea Craiovei”, derulat de Casa de Cultură „Traian Demetrescu”, va avea loc luni, 16 ianuarie, de la ora 17.00, în Salonul Medieval al instituţiei. Invitat este scriitorul Tudor Nedelcea, care, cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, sub genericul „Eminescu în Oltenia”, va evoca, în prima parte a manifestării, figura lui Mihai Eminescu, precum şi prezenţa poetului naţional la Craiova. În partea a doua, invitatul va depăna amintiri despre Craiova de altădată, aşa cum a cunoscut-o. Moderator: Cornel Mihai Ungureanu. Intrarea publicului este liberă.

Tudor Nedelcea (n. 23 martie 1945, satul Valea Ursului, comuna Tâmna, judeţul Mehedinţi) este critic, prozator, editor şi istoric literar. A urmat clasele primare în comuna natală, apoi Liceul „Traian” din Dr. Tr. Severin. Este licenţiat al Facultăţii de Limba şi Literatura Română a Universităţii Bucureşti, unde, în 1983, şi-a susţinut teza de doctorat „Geneza ideilor social-politice şi filozofice în literatura română veche”. A lucrat la Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” (1969-1970), fiind inclusiv director (1974-1975) şi bibliotecar (1975-1988), ca arhivist la Arhivele Statului din Craiova (1970-1972), lector la Direcţia Generală a Presei şi Tipăriturilor (1972-1974), redactor şi redactor-şef la Editura „Scrisul Românesc” (1988-1999), cercetător ştiinţific  la Institutul de Cercetări Socio-Umane „C.S. Nicolăescu-Plopşor” din Craiova al Academiei Române (1999-2011). A înfiinţat şi a condus Fundaţia „Scrisul Românesc”, este vicepreşedinte al Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni şi membru în Consiliul Patriarhal al Episcopiei Severinului şi Strehaiei.

A publicat peste 600 de studii şi articole, în ţară şi în străinătate, 40 de volume de autor şi a semnat prefaţa sau studiile introductive a peste 60 de cărţi. A fost distins cu Premiul Naţional „Marin Sorescu” al Academiei Române; Premiul de critică al revistei „Literatura şi arta”; Premiul „Mihai Eminescu” al Ligii Culturale; Premiul „Alexandru Rosetti” al Ministerului Culturii; Medalia „Mihai Eminescu” cu brevet a Preşedintelui Republicii Moldova; Crucea Patriarhală a Bisericii Ortodoxe Române. Este Cetăţean de Onoare al Craiovei.