0
383

Consultant fiscal: “Măsurile Guvernului ar putea încuraja evaziunea fiscală şi ar amâna investiţiile”

Noile măsuri anunţate de Guvernul Grindeanu ar putea încuraja evaziunea fiscală, a declarat, pentru MEDIAFAX, consultantul fiscal, Dan Schwartz. Acesta spune că anumite investiţii ale companiilor ar putea fi amânate pentru a se evalua impactul negativ al măsurilor fiscale.

evayiuneaNoul Executiv a anunţat o serie de măsuri cu impact asupra bugetului, dar şi al mediului de afaceri şi a veniturilor românilor. Printre acestea se numără creşterea salariului minim pe economie, modificarea modului de impozitare a micilor afaceri, dar şi a salariilor etc. Consultantul fiscal, Dan Schwartz a declarat, pentru MEDIAFAX, că recentele măsuri vor conduce la creştere a impozitării salariilor ce depăşesc 3000 de euro brut, adică circa 2500 de euro net, echivalentul în lei. “Banii aceştia se câştigă în IT, sectorul bancar, cel al asigurărilor, în multinaţionale şi în managementul mijlociu şi de top al companiilor. Este afectată clasa de mijloc în formare”, arată Dan Schwartz, managing partner, RSM România.

             Acesta explică cum aceste măsuri ar putea încuraja evaziunea fiscală: “Dacă vorbim de creşterea impozitării salarilor mari va apărea tentaţia ca diferenţa de salariu să se plătească la negru tocmai pentru că trebuie să se limiteze pe cât posibil plata contribuţiilor sociale. Iar, atunci când se ridică plafonul pentru microîntreprinderi la 500.000, ai făcut mult mai uşoară împărţirea unui business de 1,5 milioane de euro în trei business-uri de 500.000. Astfel, afacerea de 1,5 milioane de euro nu mai plăteşte impozit pe profit de 16%, ci 1% impozit pe venit, dar împărţit pe trei microîntreprinderi. Acest lucru ar urma să scadă veniturile bugetare. Iar, dacă ne referim la impozitarea cu 3% pe tranzacţiile imobiliare ce depăşesc o anumită valoare, probabil că se vor declara preţuri subevaluate şi astfel se vor pierde venituri bugetare”.