15 companii de stat vor avea management privat

1
305

Guvernul şi Fondul Monetar Internaţional au decis ca în acest an să fie numiţi manageri privaţi la nouă companii de stat, urmând ca anul viitor lista să fie suplimentată cu şase societăţi, relevă ultima scrisoare de intenţie convenită de cele două părţi şi obţinută de Mediafax. Conform documentului, primele companii de stat pentru care vor fi angajaţi manageri privaţi sunt Poşta Română, Tarom, CFR Marfă, Electrificare CFR, Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, Electrica Furnizare, Hidroelectrica, Romarm şi Oltchim. Acelaşi document relevă că anul viitor vor fi numiţi manageri privaţi la alte şase companii, respectiv CFR, CFR Călători, Nuclearelectrica, Transgaz, Transelectrica şi Romgaz. Scrisoarea de intenţie a fost pregătită după misiunea de evaluare a FMI din iulie-august şi aprobată de Guvern la jumătatea lunii septembrie.

Iniţial, Ministerul Economiei a propus o listă de şapte companii care vor avea management privat, respectiv Compania Naţională a Huilei, Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, Elcen, Hidroelectrica, Electrica Furnizare, Romaero şi Oltchim. Dintre aceste companii, doar Hidroelectrica şi Oltchim se află şi pe lista de propuneri a FMI. Ulterior, ministerul a transmis un comunicat în care arăta că Hidroelectrica, Oltchim, Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, Electrica Furnizare şi Romarm sunt primele companii din subordinea sa care vor avea management privat.

Un proiect transmis spre avizare la Guvern şi prezentat recent de presă  relevă că managerii privaţi ar putea câştiga, lunar, sume care ajung până la 75.000 de euro brut, la care se vor adăuga milioane de euro anual, în cazul unor companii de stat cu profit ridicat, dacă sunt îndeplinite criteriile de performanţă din contract. Suma încasată de managerul privat din profitul net ar putea depăşi două milioane euro şi ar ajunge chiar la patru milioane euro în cazul unor companii profitabile, precum Romgaz, Transgaz şi Hidroelectrica.

 

1 COMENTARIU

Comments are closed.