Mario Oprea, despre Ziua Internaţională a Păcii: “Pacea interioară este primul pas către pacea mondială”

0
498
Mario Oprea

Ieri, în ziua când a fost celebrată Ziua Internaţională a Păcii, zi dedicată păcii mondiale, eliminării războaielor şi cooperării între oameni, senatorul liberal Mario Oprea le-a transmis un mesaj colegilor săi “de luptă”, pe care îi îndeamnă să uite pentru câteva ore de răfuieli şi să sărbătorească acest eveniment înfiinţat pentru a promova pacea în lume, pentru a pune capăt violenţei din comunităţile în care trăim şi din şcoli.

“Acţiunea politică ar trebui orientată în funcţie de anumite valori. În jurul unor mecanisme care au la bază idei, credinţe şi principii care să devină practici concrete în relaţiile cu indivizii. Tocmai de aceea, astăzi, când marcăm Ziua Internaţională a Păcii, am hotărât să mă declar un mesager al acestei cauze pentru care milioane de cetăţeni de pe glob mor sau luptă din 1981. Întâmplător sau nu, anul acesta Ziua Păcii se axează pe consolidarea democraţiei, considerând că este esenţială pentru drepturile omului şi instrumentul ideal pentru aplanarea conflictelor. Aşa cum explică şi reprezentanţii ONU, democraţia nu apare singură, ci este ca un copil care trebuie susţinut, întreţinut şi apărat. Dacă vreţi, intervenţia mea este un apel pentru politicienii capabili să militeze pentru a readuce puterea în mâinile poporului. Este un îndemn spre a face front comun în asigurarea securităţii, a egalităţii de şanse şi a libertăţii presei”, a afirmat senatorul Mario Oprea.

“Pe pământ sunt zone unde de Ziua Păcii curge sânge”

Liberalul e de părere că “democraţia pe care o asociem păcii s-a format în jurul parlamentelor” şi le atrage atenţia colegilor săi de pe scena politică asupra faptului că au o datorie morală faţă de cei peste 7.000 de militari români care au fost angrenaţi în misiunile de menţinere a păcii. “V-aş ruga să vă gândiţi că înainte de a ocupa scaune şi funcţii, sunteţi oameni cu voinţe proprii, care, mai devreme sau mai târziu, vor da socoteală pentru îndeplinirea mandatului lor. Şi că democraţia pe care o asociem păcii s-a format în jurul parlamentelor, pentru că Parlamentul este cel care legitimează guvernământul democratic. Vă reamintesc faptul că aveţi o datorie morală faţă de cei peste 7.000 de militari români care au fost angrenaţi în misiunile de menţinere a păcii, România începând să participe la operaţiunile ONU de menţinere a păcii din aprilie 1991. Şi sunteţi datori cu o plecăciune în faţa zecilor de soldaţi căzuţi la datorie pentru apărarea identităţii, respectării legii şi garantarea drepturilor fundamentale. Aş vrea ca 21 septembrie să fie ziua în care să abandonaţi săbiile imaginare cu care vă răfuiţi în restul zilelor şi să fiţi mediatorii propriei conştiinţe. Dacă în această zi, de şase ani încoace, pe pământ încetează orice conflict armat, şi dumneavoastră puteţi pune punct unui război politic, personal şi să sprijiniţi modelul oamenilor care cooperează. Deveniţi o entitate capabilă să ducă de la serviciu până acasă pacea şi dreptatea nu ca pe o temă de studiat, ci ca pe o necesitate umană. Conştientizaţi că nu puteţi fi mereu într-un tanc cu care să puteţi trece peste aşteptările alegătorilor dvs. Pe pământ sunt zone unde de Ziua Păcii curge sânge. Ca lideri, părinţi, prieteni, încheiaţi un armistiţiu care să răspundă rugăciunilor unei naţiuni exasperate. Şi, poate, cel mai important, înainte de a vă adresa celorlalţi, trageţi clopotul în propriile fiinţe. Pentru că pacea interioară este primul pas către pacea mondială”, a mai spus senatorul.