Primăria Craiova revine cu regulamentul culorilor

1
320

Proiectul de hotărâre care urmează să impună un cod de culori pentru locatarii care îşi reabilitează faţadele va fi supus, din nou, votului consilierilor municipali. Şi în varianta refăcută, sunt păstrate aceleaşi şase culori pe care fiecare craiovean trebuie să le respecte.

Autorităţile locale nu renunţă la cele şase culori pentru faţadele blocurilor şi caselor. Nuanţele de alb, galben, bej, gri, verde şi bleu au fost păstrate şi în forma refăcută a «regulamentului local de urbanism referitor la cromatica faţadelor pentru creşterea calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor», care urmează să fie pusupă spre aprobarea consilierilor municipali, în şedinţa din această lună. «În linii mari, regulamentul a rămas cam acelaşi. Ce a trebuit să corectăm au fost doar nişte mărunţişuri. Dar eu nu sunt adeptul mărunţişurilor în regulament. De ce e mai puţin stufos, de aceea e mai uşor», a declarat arhitectul-şef al municipiului, Mircea Diaconescu, care este şi autorul proiectului de urbanism.

Tâmplăria-tip ar putea fi obligatorie doar la casele-patrimoniu

Potrivit lui Diaconescu, din noul regulament a fost scoasă referirea la materialul din care trebuie să fie făcută tâmplăria unui imobil. Autorităţile locale au ajuns la concluzia că nu este nevoie ca materialul din care sunt fabricate uşile şi ferestrele să fie condiţionate de culoarea tencuielii. Cu alte cuvinte, dacă un craiovean a ales să-şi vopsească pereţii casei în alb, regulamentul nu-l mai obligă să-şi monteze o tâmplărie în aceeaşi nuanţă. «Înainte era o restricţie, în sensul că trebuia să se armonizeze nuanţele, dar am revenit asupra ei», a spus arhitectul-şef. Restricţia este păstrată doar în cazul imobilelor de patrimoniu cărora li se impune un anume tip de tâmplărie, de obicei din lemn, pentru a nu li se strica aspectul.

Regulamentul a mai fost respins o dată

Primul regulament a fost dezbătut în plenul CLM, de luna trecută. După mai multe intervenţii critice care au venit din tabăra consilierilor democrat-liberali şi liberali, proiectul de hotărâre a fost respins la vot. Principalul motiv pentru care aleşii PDL l-au invocat atunci a fost că nu au avut când să studieze varianta finală a proiectului, dat fiind faptul că le-a fost pusă pe pupitre doar cu puţin timp înainte de deschiderea şedinţei. De cealaltă parte, consilierii liberali, prin vocea arhitectului Emilian Ştefârţă, au susţinut că regulamentul este greşit de la un capăt la altul, reproşându-se autorului că nu a ţinut cont şi de cazurile particulare care pot interveni, cum ar fi clădirile firmelor şi instituţiilor, care au culori patentate.

Combinaţii de şase culori

Potrivit acelui regulament, proprietarii sunt astfel responsabili pentru lucrările de zugrăvire, tencuire şi vopsire, dar şi pentru refacerea zidăriei şi tâmplăriei exterioare, a sistemului de acoperire, a brâurilor şi a profilurilor. Cea mai importantă restricţie se referă la cromatica imobilelor care urmează să fie reabilitate. Pentru a nu mai folosi tot felul de culori, autorităţile impun ca pentru 90% din suprafaţa faţadelor, craiovenii să opteze între alb, galben, bej, gri, verde sau bleu, «în nuanţe deschise şi neutre». Culorile puternice vor fi folosite doar pe cel mult 10 % din suprafaţă, anume «pe elemente volumetrice distincte ale faţadei». În raport se mai menţionează că pentru realizarea faţadelor se pot utiliza combinaţii din nuanţe diferite ale aceleiaşi game cromatice, excepţie făcând combinaţiile cu alb.

Ce e strident la alţii

Craiovenii care nu vor respecta cele şase culori stabilite prin regulament şi nu vor avea aprobare din partea Primăriei Craiova pentru refacerea faţadelor riscă o amendă cuprinsă între 1.500 şi 3.000 de lei. Într-un municipiu de zece ori mai mic decât Craiova –  Câmpina, din judeţul Prahova – de exemplu, sunt considerate stridente, şi deci interzise, nuanţele portocaliu, roz şi bleu. Aici, potrivit planului urbanistic general reactualizat, sunt mai multe restricţii. Pe lângă detaliile legate de culoare, proprietarii trebuie să-şi armonizeze textura finisajelor cu cea a clădirilor învecinate, să evite materialele care pot compromite integrarea în caracterul zonei, să nu recurgă la imitaţii stilistice după arhitecturi străine zonei, cum ar fi pagodele şi tunuleţele. Pe de altă parte, în municipiul Roman, culorile agreate sunt maro şi crem.

 

1 COMENTARIU

Comments are closed.