A luminat în noaptea de aur a scrimei româneşti  / Dan Podeanu – Omul anului la Craiova!

0
960

Dan-PodeanuCaracterele puternice nu le întâlnim la tot pasul. Cu toate acestea, Craiova şi, mai exact, Liceul cu Program Sportiv „Petrache Trişcu”, au privilegiul de a fi locurile, unde poate fi văzut un OM, a cărui modestie apare inexplicabilă în vremurile actuale. Vorbim despre antrenorul emerit Dan Podeanu, cel care a adus României singura medalia de aur de la Jocurile Olimpice desfăşurate recent la Rio de Janeiro. Încă de la primele ore ale dimineţii îl găsim în Centrul Olimpic de Scrimă de la Craiova, alături de copiii pe care îi pregăteşte cu aceeaşi dăruire, ca şi acum 20 de ani.  Cu o viaţă închinată sportului de performanţă, cu realizări formidabile, modelator de destine, care îi rămân recunoscătoare, indiferent de trecerea timpul, „îndrumătorul” Dan Podeanu, cum preferă să i se spună, înnobilează urbea noastră şi, o dată cu aceasta, sufletele tuturor care ştiu că orice picătură de sudoare înseamnă foarte multă muncă, dublată de o voinţă pe măsură. Despre clipele de emoţie trăite de maestrul scrimei am discutat într-un interviu, prin care, cu amabilitatea nativă, ne-a destăinuit că toate premiile şi medaliile obţinute ca antrenor sunt datorate şi familiei sale, care l-a înţeles şi a acceptat să ducă la cel mai înalt nivel o activitate, ai cărei lauri s-au văzut în noaptea de 12 august a.c.

Din „Curtea lui Trişcu” la Rio!

„Curtea lui Trişcu” a fost dintotdeauna un perimetru al sportului. Întîmplător sau nu, un miraj. Toţi tinerii cartierului au trecut, mai rar sau cu consecvenţă, pe aici. Nu pentru a practica spada. Acest sport a venit mai târziu, odată cu înfiinţarea Centrului Olimpic. Cu Dan Podeanu şi colaboratorii lui. Cu metodele lui. Altceva ar trebui spus: pe poarta mereu străjuită de la „Trişcu” au intrat, într-una din zile, şi minunatele fete care ne-au înseninat feţele într-o zi de neuitat, dobândind aurul olimpic şi ridicând la Jocurile Olimpice de la Rio drapelul României pe cel mai înalt catarg. Din „Curtea de la Trişcu” au plecat eroii verii doljene 2016. O vară de neuitat. Cinste „Curţii de la Trişcu”. Cinste lui Dan Podeanu.

Ce aţi simţit în noaptea precedentă finalei, după ce în semifinală aţi învins China?

Dan Podeanu: Cele trei meciuri pe echipe fiind în aceeaşi zi s-au desfăşurat înlănţuit. În noaptea de dinaintea competiţiei, mulţi antrenori spun că au insomnii, că fac tot felul de planuri. Nu! Nu am avut nici insomnii, nici presentimente, nici resentimente. Problemea cea mai importantă a fost trecerea eşecului de la individual în plan secund. Pentru că, întotdeauna, acest colectiv de fete, arareori, după un parcurs la individual nerealizat cu urcarea pe podium, să rateze şi un meci pe echipe. Dar, de fapt, fetele nu au făcut decât să repete, şi nu este vorba de mecanisme de antrenament, acele gesturi pe care le mai făcuseră. Urcarea pe podium! Şi Popescu şi Gherman, situate pe locul 6 şi 8 în clasamentele de Cupă Mondială înaintea desfăşurării competiţiei am avut la cele 10 competiţii anuale, cel puţin 4-6 urcări pe podium. Ori una, ori cealaltă. La echipe, dintrele cele 8 meciuri pe sezon, o singură dată România nu a facut aceste pas. Dar vedeţi că vine momentul când acum contează totul. Până la urmă aceste Jocuri Olimpice nu sunt decât o imitare a unei competiţii de Cupa Mondială, a unui Campionat Mondial sau European. Până la urmă nu sunt alte persoane noi, ci doar tot aceleaşi sportive, bine antrenate. Diferenţa e că Jocurile Olimpice sunt din 4 în 4 ani. De aceea sunt tot felul de surprize, mai ales în anumite sporturi. Noi avem o vorbă: «E o competiţie în care nimeni nu mai respectă pe nimeni. Nu mă interesează cine eşti şi ce ai făcut până acum. Să vedem ce faci astăzi, în momentul ăsta». Este o lipsă de respect. Dar e benefică şi e specifică sportului.

Cel mai greu meci a fost primul, cel cu SUA. Este vorba şi de scor, pentru ca a fost o victorie la o singura lovitură. Şi de faptul că fetele nu îşi reglaseră cadenţa. Şi, dacă o vorbă spune că ne-a trecut glonţul pe la ureche cu SUA, în cazul nostru a rupt şi lobul urechii! Au depăşit cu bine acest moment. Trebuie spus că în comeptiţiile cu SUA şi Rusia avem un scor favorabil raportat la numărul de întâlniri. China ne-a tratat puţin cu un aer de deja-vu, nu neapărat de superioritate.

Actuala echipă de spadă este construită de Dumneavoastră. Sunteţi, până la urmă, nu numai mentorul, dar şi pedagogul echipei. V-aţi gândit vreodată că o medalia de aur la Jocurile Olimpice va rămâne în istorie, mai ales că este singura obţinută la Rio de Janeiro, deci are şi o simbolistică aparte?

Dan Podeanu: Presiunea este foarte mare. Cel care rezistă e cel care este mai stăpân pe ceea ce ştie să facă. Fetele noastre au trebuit să facă la această competiţie ceea ce au ştiut să facă la fel de bine. Scrima este un sport ciudat prin excelenţă. Începând de la poziţia de gardă, de la deplasare, nu are nimic în comun cu mişcarea individului, dar totul se desfăşoară într-un plan asimetric: avansarea, retragerea, cele patru membre îşi au fiecare rolul delimitat şi este singurl sport în care dialogul cu adversarul se face prin intermediul unui obiect: spada care trebuie să fie o prelungire a propriilor segmente, deci a propriei gândiri. Problemele sunt legate mai mult de plan mental. Fetele au avut o bună coeziune uşurând sarcina antrenorilor. În ultimă instanţă, sportivul este pe suprafaţa de lupta, pe planşă şi este suveran, el ia decizii; chiar dacă antrenorul este pe margine şi îi mai dă un sfat.  Dan-Podeanu 2

„Spada feminină era datoare cu o medalie de aur olimpic”

Independenţa este foarte mare în acest sport. Din punct de vedere al gradualităţii nu poţi să măsuri forma unui sportiv în scrimă decât prin ceea ce face: prin forma acurateţii, prin modul de angrenare în asalturile de lupta. Aşa îţi dai seama, dacă este acolo sau nu este. Altfel, este foarte simplu să-l pui să facă 100 de fandări şi văd în cât timp le-a făcut. Pregătirea fizică are o pondere mult redusă faţă de alte sporturi. Eu îi acord 30%, restul e pregătirea tehnico-tactică, fiindcă tehnica şi tactica evoluează odată cu vârsta, cu experienţa şi acumulările sportivului. Să nu uităm că, de la 10 ani, la 32, sunt 20 şi ceva de ani. Deci o viaţă pe care o petreci într-o sală de antrenament şi cu ajutorul talentului, al îndrumătorilor trebuie să urci, treaptă cu treaptă, în evoluţia personală. Această generaţie, ca şi echipă de valoare la seniori, apare la 2006, odată cu câştigarea Campionatului pe echipe de la Izmir. De atunci au câştigat de 6 ori Campionatul European, de 2 ori pe cel Mondial. Dar a lipsit în permanenţă această medalie olimpică la echipe, pe care doar Brânză a luată la individual. Spada feminină intră şi ea în Federaţia Română de Scrimă. Era şi ea datoare cu o medalie.

Cum aţi reuşit să găsiţi echilibrul între profesia de antrenor şi statutul personal de tată şi soţ?

Dan Podeanu: Mă îndrept cu paşi repezi spre ieşire. La anul trebuie să mă pensionez conform normelor în vigoare. Echilibrul l-a ţinut soţia mea. Tot ceea ce însemnat copii, familie, viaţa lor, soţia mea a ţinut totul în echilibru. Datorită soţiei mele eu nu am ştiut când au început şcoala copiii mei, când au terminat liceul şi apoi facultatea, când s-au integrat în activitate. Dacă ar fi să fac un procent, familiei i-am acordat doar 25-30% din timpul meu, mai ales dacă luăm în calcul ultimii ani. Vreme, nu vrem, România încă reuşeşte să facă performanţă printr-un sistem de pregătire mult mai centralizat decât în alte state.

„Ana Maria Brânză avea 13 ani, când a intrat în Centrul Olimpic Craiova”

Nouă-zece fete fac performanţă acum, fac şi ele sacrificii, ca şi noi. Ana Maria Brânză, actualmente Popescu, a venit în Cercul Olimpic de la Craiova când avea doar 13 ani. Să-ţi trimiţi în lume un copil la 13 şi fetiţă, e un mare risc şi din partea familiei. Când au început, apoi, să apară şi rezultate la nivel de juniori cu ea mi-am putut permite să vorbesc şi cu domnul Brânză – Dumnezeu să-l odihnească – şi cu soţia sa: „Aţi fost nişte părinţi inconştienţi”, dar a fost o vreme când părinţii decideau. A fost un caz fericit, în care totul a fost în regulă. Sunt convins că fiecare familie şi-a susţinut copiii să facă performanţă. Iar, în cazul de mai sus, este vorba de mare performanţă. Gradual, fiecare etapă implică alt angajament şi altă mentalitate.

Unde vedeţi scrima românească peste câţiva ani?

Dan Podeanu: Generaţii de copii care să reprezinte România există. Acum revenim tot la educaţie. Pentru sporirea importanţei activităţii fizice şi, atenţie, nu am spus sport de performanţă, trebuie educat mai întâi educatorul. Şi educatorul este părintele. Dacă cineva îi explică cât de benefic este sportul ajungem la prima treaptă. Şi, apoi, se leagă de întrebări de genul: la ce bază sportivă îl duc. Şansa noastră este că, aici, la Liceul cu Program Sportiv „Petrache Trişcu” avem o sală deosebită pentru scrimă. Şi invitaţia noastră este foarte clară: veniţi cu copiii să vadă despre ce este vorba.

„«Mens sana in corpore sano» este permanent valabil”

Preocupările celor tineri s-au diversificat, părintele are întîi grija pregătirii profesionale – matematică, limbi străine, informatică – în detrimentul mişcării şi, uite aşa, rămân talente nedescoperite. Bugetul de timp fiind limitat nu îi mai rămâne copilului prea mult timp pentru mişcare. Dar, toate trebuiesc înlănţuite, iar vechiul proverb latin al lui Iuvenal «Mens sana in corpore sano» este permanet valabil. Şi, să discutăm numai din punct de vedere utilitar: ai un şanţ de 1,6 m care face diferenţa între viaţa şi moarte şi vine o viitură şi trebuie să treci pe malul celelalt! Ca ţară suntem cu mult rămaşi în urmă sau depăşiţi de trecerea aceasta de la un sistem la altul. Am trecut de la o organizare, care altădată punea accent pe mişcarea fizică. Era un cult al mişcării în rândul tineretului.scrima olimpiada 4

„Ne caracterizează calitatea nativă a sportivilor”

Scrima românească este o ciudăţenie pe plan mondial. Rezultatul acum  a fost obţinut de spadă fete. La Londra, de sabie băieţi. La alte jocuri anteriore, de floretă. Scrima românească este printre singurele sporturi care a rezistat. Ca şi enigmă, având un număr foarte mic de practicanţi în comparaţie cu ţările cu care concurăm, reuşim. În primul rând, ne caracterizează calitatea nativă a sportivilor. Au ceva aparte. Nu este o ironie. Apoi este calitatea specialiştilor. Mai este şi calitatea Federaţiei, care reuşeşte. Deşi mulţi o critică. Fiecare antrenor sau jucător, căruia nu-i convine ceva, spune că de vină este Federaţia. Este o Federaţie coerentă în ceea ce face, păstrând în permanenţă cel puţin două probe în faţă şi încercând să primenească celelalte probe, de câte ori este nevoie. Ca număr de practicanţi este uluitor ceea ce se întâmplă. Scrima devine un sport de seră. Dacă nu aduci floricele din cele patru colţuri ale ţării şi nu pui un grădinar priceput, nu s-ar mai face nici asta. Şi eu am încredere în permanenţă. Spada fete este foarte bine reprezentată la cadeţi, la juniori având campioană mondială pe Alexandra Predescu. Sunt fete care promit. Important este cum le creşti. La produs finit ne dăm toţi cu presupusul.

Sunteţi omul verii la Craiova şi chiar omul anului şi meritaţi, indiscutabil, o statuie. Datorită Dumneavoastră steagul României a fost înălţat pe cel mai înalt catarg la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro. V-aţi gândit vreodată că, aici, la Liceul cu Program Sportiv „Petrache Trişcu” se plămădesc mari campioni? Şi, că pe această poartă, pe care am intrat şi eu acum, intră campionii şi o personalitate de calibrul Dumneavoastră?

Dan Podeanu: Am fost obligat, fiindcă evenimentele au luat-o înaintea dorinţelor mele. Munca era muncă. În 2001 s-a creat prima echipă. O generaţie deosebită, cuprinzând pe Iuliana Măceanu, Ana Maria Popescu Brânză, Loredana Iordăchioiu. Şi aceasta echipă formată din 2 cadete şi o junioare a venit pe locul 2 de la Campionatul Mondial de Juniori de la Dansk, iar Ana Maria a venit cu medalia de aur la cadeţi, la aceeaşi competiţie. Atunci am simţit că pot să fiu un antrenor. E prima concluzie la care am ajuns.

„Cineva, care spune că ştie, este terminat”

Dacă am ajuns la acel nivel, am înţeles că trebuie să mă perfecţionez şi să ating alte nivele de performanţă. Şi, uite aşa, din etapă în etapă, a fost mai bine. Este destul de dificilă trecerea de la juniori la seniori. Perioada între 20 şi 24 de ani este foarte dură. Până când te coci la minte, ai bagaj tactic şi am fost, astfel, obligat de fete să am grijă şi de propria persoană, ca şi specialist. Cineva, care spune că ştie, este terminat. Ai rămas blocat într-un standard. Nu! Înveţi în permanenţă!

Aţi decis să antrenaţi doar în România. Căruia motiv se datorează această hotărâre exemplară pentru mulţi dintre noi?

Dan Podeanu: Oferte din străinătate au existat. Dar la ce manieră? Te duci în străinătate şi lucrezi, în primul rând, la nivel financiar. Iei un salariu de 3-4 ori mai mare. Dar, ieşi din circuitul performanţei. Ţările puternice în scrimă îşi aduc un antrenor bun la lotul naţional, iar restul sunt folosiţi la cluburi. Am preferat să rămân fidel crezului meu: performanţa sportivă în ţara mea. Nu am acel spirit aventurier, să descoper un continent, ce a mai fost descoperit. Am preferat lucrurile mai sigure. Certitudinea că sunt copii talentaţi şi pot merge cu ei foarte sus.scrima olimpiada

Există o diferenţă sesizabilă între generaţiile pe care le-aţi pregătit de-a lungul timpului?

Dan Podeanu: E mai greu să-i captezi. E mai greu să-i pui să transpire. Uneori chiar cu posibilitatea de a transpira degeaba, de a nu reuşi rezultatul sportiv. Vechile genereaţii erau mult mai ascultătoare. Chiar dacă erau fete. De aceea şi sportul românesc se bazează mai mult pe efectivele de fete. Sunt mai ascultătoare, când li se motivează de ce e bine aşa şi nu altfel. Actuală generaţie, care este mult mai imaginativă, mult mai disponibilă din punct de vedere al universului informaţional, mai lasă de dorit la capitolul cantitatea de transpiraţie care trebuie lăsată ofrandă performanţei.

Vă reîntoarceţi cu dragoste pe malurile Drincei natale?

Dan Podeanu: Am plecat de mic de acasă. Tata avea pământ şi, după colectivizare, am plecat toată familia la Craiova. Deja îmi amintesc cu nostalgie de tărâmul meu din satul Podul Gros de pe Valea Drincei, un sat uitat de lume. Am început pregătirea la Craiova. Gimnaziul la „Fraţii Buzeşti”, liceul la secţia sportivă de la „Carol”. Ar trebuie să fiu mai puţin sănătos, să nu recunosc că a fost un segment de activitatea pe care mi l-am asumat şi l-am dus la bun sfârşit. Nu m-a interesat altceva. Şi în ţara asta a noastră fiecare individ are un segment de parcurs. Dacă fiecare şi-ar vedea de propria treabă, şi naţia ar fi altfel. Nu am putut să mă schimb. Aşa m-au crescut părinţii mei. Nu scrie pe fruntea mea, uitaţi cine am fost şi iată cine sunt acum! Nu m-am schimbat cu absolut nimic. De multe ori, mai degrabă, eşecul te poate deregla. Dar succesul, nu! Eşti convins că ai făcut tot ce ai putut face şi ai şi reuşit. Păi, cu asta rămâi!scrima olimpiada 7

„Scrima începe de la baza nasului în sus”

Ca şi educator am optat pentru colaborare, adică nu am plecat de la egocentrism, eu sunt în centru şi le-am explicat elevilor de ce trebuie să facă asta şi nu cealaltă. Un antrenor care trebuie să obţină performanţă trebuie să muncească cot la cot cu sportivul. Este vorba de acestă lecţie individuală. Un asalt imperfect. Sportivul trebuie să dea în tine. Să exersese anumite procedee. Aici se creează al doilea punct al intimităţii. Suntem noi doi, discutăm. Asta e bine, asta nu. Copilul colaborează. Sportivul simte aceste lucruri. În orice caz, eu continui munca părinţilor lor. Bunul-simţ îl au deja de acasă. Scrima este un sport de înţelegere şi calităţile psihologice sunt importante. Dintr-o masă de muşchi nu facem un sportiv de performanţă. Scrima începe de la baza nasului în sus, 3-4 degete în sus, cât are fruntea.

Şi acum, la final, vă rugăm să adresaţi un mesaj pentru tineri?

Dan Podeanu: Tinerilor le doresc din tot sufletul să nu evite spaţiile sportive. Indiferent că este o pistă de atletism, că este un teren de handbal, de fotbal, de baschet, o sală de scrimă, un bazin de înot. Nu e mult timp. 6 ore pe săptămână sau 4, echivalentul unei seri de stat la calculator. Nu e vorba de forţă musculară, pentru că tot creierul dă comanda. Este o altă disponibilitate de a-ţi verifica toate resursele. Un sport făcut cu cap îl practicăm pentru a avea un corp frumos, o ţinută mândră. Şi nu contează nici vârsta!