Peste 400 de locuri rămase disponibile în învăţământul profesional

0
312

practicaS-a încheiat şi cea de-a doua etapă de înscriere în învăţământul profesional de stat, cu durata de trei ani, pentru anul şcolar 2016/2017. Din cele peste 600 de locuri disponibile, au mai rămas, pentru ultima etapă, care se va desfăşura la începutul lunii septembrie, 464, după completarea a  204 poziţii.

 În zilele de 16 şi 17 august, a avut loc cea de-a doua etapă de înscriere în învăţământul profesional de stat, cu durata de trei ani, dar mai sunt locuri şi pentru ultima sesiune, cea de la începutul lunii septembrie. „După prima etapă, au rămas 668 de locuri disponibile la instituţiile de învăţământ din judeţ pentru care au fost prevăzute locuri în anul şcolar următor. S-au ocupat 204, pentru celelalte fiind nevoie şi de cea de-a treia etapă, care va începe pe 1 septembrie”, a declarat prof. Simona Ciulu, inspector pentru învăţământul profesional şi tehnic în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.

O „suplimentară” la Pleniţa şi rezultate foarte bune la „Constantin Brâncuşi” şi Melineşti

Cea de-a treia etapă va avea loc pe 1 şi 2 septembrie, când se va desfăşura repartizarea absolvenţilor de clasa a VIII-a care nu au participat la niciun proces anterior de acest fel sau nu au fost distribuiţi anterior; care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie ori care şi-au finalizat situaţia şcolară ulterior paşilor prevăzuţi în legislaţie. În acest moment, după centralizarea datelor numai o singură unitate va organiza şi probă suplimentară de examen – Liceul Tehnologic „Constantin Nicolăescu-Plopşor” din Pleniţa, unde sunt patru candidaţi pe trei locuri în specializarea „confecţioner produse electrotehnice”.

Este aproape finalizată organigrama la Liceul Tehnologic „George Bibescu” din Craiova, unde a mai rămas un singur loc în septembrie, pentru „tinichigiu-vopsitor auto”, dar la aceeaşi unitate sunt alte 18 poziţii pentru „electrician exploatare joasă tensiune” . La Liceul Tehnologic de Transporturi Auto mai sunt 43 de locuri – 20 pentru „tinichigiu – vopsitor auto” şi 23 la „mecanic auto”. O situaţie aproape de normalitate este la Liceul Tehnologic „Alexandru Macedonski” din Melineşti unde au rămas două poziţii de ocupat („lăcătuş mecanic prestări servicii”).

Un semnal de alarmă vine de la Colegiul Naţional Economic „Gheorghe Chiţu”, unde a rămas acelaşi număr de locuri pregătite de concurs (52) la „comerciant-vânzător”, aici succesul, dacă se poate spune aşa, sosind din partea secţiei „Turism şi alimentaţie” unde au rămas câte două locuri la „bucătar” şi „ospătar” şi 16 la „cofetar-patiser”. La Colegiul Tehnic de Arte şi Meserii „Constantin Brâncuşi” este, la prima vedere, cea mai bună situaţie: procentaj integral la „mecanic auto” şi numai cinci locuri disponibile la „lucrător hotelier”. Clasare bună şi la Liceul Tehnologic „Dimitrie Filişanu” din Filiaşi, unde din 112 locuri în planul de şcolarizare mai sunt 24 libere. Rezultate preliminare, cele finale fiind cunoscute în septembrie…