Schimbări în şcolile craiovene

0
379

odoblejaAu apărut schimbări, în ultimele zile, în ceea ce priveşte managementul instituţiilor de învăţământ preuniversitar din Dolj. Sunt modificări prevăzute în metodologie, iar unele dintre ele au născut şi, posibil, dacă nu probabil vor mai naşte discuţii. Conform legislaţiei, detaşările pe posr pot fi făcute, în interesul învăţământului, dar numai până la susţinerea unui concurs şi nu mai târziu de încheierea anului şcolar 2016/2017. Astfel, la Colegiul Naţional Pedagogic „Ştefan Velovan” a fost schimbat din funcţia de director prof.  Ionuţ Pătularu¸ înlocuit cu prof.  Vasile Voinescu, ex-inspector şcolar, care va avea pe lângă el o echipă formată din cadre ale instituţiei de învăţământ amintite. La Colegiul „Ştefan Odobleja”,  Aura Simion  a fost schimbată cu prof.dr.  Ion Daniel. La Colegiul Naţional Economic „Gheorghe Chiţu”, prof.  Dumitru Iftimov a fost înlocuit cu prof.  Sorin Pîrlea, dar este propus pentru manager la Liceul „Gheorghe Bibescu”. O situaţie mai aparte este la Şcoala Gimnazială „Gheorghe Ţiţeica”, unde prof. Camelia Buzatu  a fost înlocuită cu prof.  Cerasela Cremene, o parte din corpul profesoral nefiind de acord cu decizia luată de conducerea ISJ Dolj.