Magistraţii îi cer premierului să retragă proiectul privind reinventarierea arhivei SIPA

0
326

arhiva SIPAUniunea Naţională a Judecătorilor din România şi Asociaţia Magistraţilor îi cer premierului Dacian Cioloş să retragă proiectul de hotărâre iniţiat de ministerul Justiţiei, Raluca Prună, privind reinventarierea arhivei SIPA şi transferarea către alte instituţii a informaţiilor “de interes operativ”.

Uniunea Naţională a Judecătorilor din România şi Asociaţia Magistraţilor i-au solicitat premierului Dacian Cioloş să retragă “de îndată” proiectul de hotărâre de guvern iniţiat de ministrul Justiţiei prin care se doreşte reinventarierea arhivei SIPA şi să ceară ministrului Raluca Prună să facă public “în mod transparent, complet şi exact” ce au făcut comisiile anterioare cu privire la această arhivă. “Soluţionarea problemelor generate de moştenirea SIPA, cu implicaţii grave asupra independenţei sistemului judiciar, nu poate fi făcută prin ignorarea integrală a tuturor acţiunilor desfăşurate deja in ultimii zece ani şi nici prin legitimarea implicită a acţiunilor ilegale ale acestui fost serviciu secret, aşa cum doreşte actualul ministru al Justiţiei, Raluca Alexandra Prună” se arată într-un comunicat de presă transmis de UNJR.

“Intenţia Guvernului de a transfera legal, inclusiv către actualele servicii de informaţii, aceste informaţii «de interes operativ», culese de agenţii SIPA prin metode securistice de poliţie politică şi violare a drepturilor omului, este un atac la independenţa justiţiei şi incalcă angajamentele luate de România înainte de integrarea în Uniunea Europeană”, susţin magistraţii. Aceştia o acuză pe Raluca Prună că se are o modalitate arongantă în care se raportează la cererile magistraţilor.

SIPA, devenit ulterior Direcţia Generală de Protecţie şi Anticorupţie (DGPA), îşi are originea în Serviciul Operativ, redenumit Serviciul Independent Operativ, fiind unul dintre primele servicii secrete înfiinţat în România după căderea comunismului, în februarie 1990.raluca_pruna_p

“Creat iniţial pentru a asigura monitorizarea informativ-operativă a penitenciarelor, SIO a fost transformat în Serviciul Independent de Protectie şi Anticorupţie (SIPA) în anul 1997, pentru a fi acuzat ulterior de faptul că, lipsit de control, acest serviciu spiona judecători, procurori, avocaţi, jurnalişti şi membri ai societăţii civile care pledau pentru respectarea drepturilor omului. (…) Această hotarare de guvern va permite practic ca, dupa zece ani, instituţii ale statului să folosească informaţiile adunate în mod abuziv şi ilegal de SIPA, serviciu secret desfiinţat în urma negocierilor purtate de România în vederea aderării la Uniunea Europeană”, au mai susţinut magistraţii.

Din acest motiv, magistraţii spun că înainte de a stabili ce modificări se aduc arhivei, “se impune prezentarea unui raport complet de catre Ministerul Justiţiei, care să evidenţieze concluziile şi responsabilităţile tuturor comisiilor care au funcţionat anterior pentru a cerceta şi inventaria această arhivă”.

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a anunţat în luna mai că a primit mandat din partea CSAT pentru a iniţia o hotărâre de guvern pentru a constitui o comisie care să inventarieze arhiva Serviciului Independent pentru Protecţie şi Anticorupţie.